Fotbal international

Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League! Câţi bani a investit la Arsenal din averea de şapte miliarde de lire

Autori: Catalin Oprea, Razvan Nicolae | 04.01.2019 | 20:02
Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League

Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League, chiar dacă omul de afaceri american are o avere estimată la aproape şapte miliarde de lire sterline. Arsenal este deţinută de antreprenorul de 71 de ani din 2011, atunci când a devenit investitor principal al formaţiei din capitala Angliei, însă în cei aproape opt ani nu a venit cu bani de acasă pentru a ajuta clubul de pe “Emirates”.

Din 2011 şi până în prezent, Stan Kroenke nu a investit nicio liră în Arsenal, preferând ca toate transferurile să fie plătite cu ajutorul banilor câştigaţi de club. Conform celor de la Swiss Ramble, Arsenal este printre puţinele echipe care nu au beneficiat de ajutorul patronului atunci când clubul a achiziţionat jucători.

Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League. Ce echipe deţine americanul

Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League, iar în ultimii ani nu a ajutat-o deloc pe Arsenal atunci când lonodnezii au vrut să transfere fotbalişti. La polul opus se află Khaldoon Al Mubarak, patronul lui Manchester City. Omul de afaceri din Emiratele Arabe Unite a ajutat campioana Angliei cu 1,2 miliarde de lire sterline la capitolul transferuri, acesta fiind urmat de Roman Abramovici, care a investit 520 de milioane de lire sterline în mutările efectuate de Chelsea în ultimii zece ani. Podiumul este încheiat de Joel şi Avram Glazer care au investit 318 milioane de lire sterline la Manchester United.

Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League. Câţi bani a investit la Arsenal
Stan Kroenke este cel mai zgârcit patron din Premier League. Câţi bani a investit la Arsenal

Compania deţinută de Stan Kroenke are mai multe echipe în portofoliu, în afara lui Arsenal. Omul de afaceri de 71 de ani mai este patron la Los Angeles Rams (NFL), Denver Nuggets (NBA), Colorado Avalanche (NHL), Colorado Rapids (MLS), Colorado Mammoth (lacrosse) şi Los Angeles Gladiators (OWL). La fel ca în cazul “tunarilor”, Stan Kroenke nu a investit nici în celelalte formaţii deţinute de Kroenke Sports & Entertainment.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!