Fotbal international

Stanciu, gol superb în Cehia! Top 5 cele mai tari execuții la Anderlecht, Sparta și Slavia Praga. Video

28.02.2021 | 21:31
Stanciu gol superb in Cehia Top 5 cele mai tari executii la Anderlecht Sparta si Slavia Praga Video
ADVERTISEMENT

Nicolae Stanciu a marcat încă un gol super în campionatul Cehiei. FANATIK propune un top 5 al celor mai tari execuții ale internaționalului român care a făcut senzație la Anderlecht, Sparta Praga și rivala Slavia.

Mijlocașul ofensiv e aproape de un nou titlu în Cehia cu Slavia Praga și e în mare formă după ce a reușit să marcheze al șaselea gol al sezonului, în care a mai reușit și patru assist-uri în 20 partide. Fotbalistul continuă forma bună, după ce a oferit un assist în meciul care a adus calificarea Slaviei în optimile Europa League, 2-0 cu Leicester.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român a înscris din lovitură liberă și a fost comparat de presa din Cehia cu Cristiano Ronaldo, conform publicației iSport.cz: „Ronaldo, uită-te la asta! Stanciu plasează excelent mingea din lovitură liberă!”. În aceeași partidă, Stanciu a mai înscris și din penalty în minutul 36 și a restabilit egalitatea.

Cele mai tari execuții ale lui Nicolae Stanciu la Anderlecht, Sparta Praga și Slavia Praga

Nicolae Stanciu a obișnuit cu execuțiile fabuloase încă din perioada în care evolua la FC Vaslui și mai apoi la FCSB. Mijlocașul ofensiv s-a transferat în campionatul Belgiei în 2016 la Anderlecht, unde a reușit de asemenea câteva goluri superbe.

ADVERTISEMENT

Stanciu a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din carieră după o cursă incredibilă de aproximativ 40 de metri finalizată cu un dribling și un șut de excepție, care a fost ales golul lunii ianuarie în campionatul Belgiei din sezonul 2017-2018.

Stanciu este recunoscut pentru golurile din afara careului, fiind unul dintre jucătorii români care au cel mai bun șut de la distanță, dar și pentru golurile din lovitură liberă, așa cum s-a întâmplat și în acest weekend în meciul dintre Slavia Praga și Slovacko, scor 3-2. Stanciu a fost ales cel mai bun jucător străin din Cehia în sezonul trecut și este considerat de cehi cel mai bun fotbalist al celor de la Slavia.

ADVERTISEMENT

Ce super goluri a mai reușit Nicolae Stanciu la Sparta Praga și Slavia Praga

Nicolae Stanciu a mai reușit o execuție asemănătoare cu cea din meciul cu Slovacko și în tricoul celor de la Sparta Praga. Jucătorul evaluat la 4,5 milioane de euro conform transfermarkt marca un super gol în partida cu Zlin din 2018.

Topul celor mai frumoase goluri ale lui Nicolae Stanciu se încheie cu un gol marcat cu doar două săptămâni în urmă, în meciul câștigat cu 3-0 împotriva celor de la Pardubice. Slavia Praga încheie pe locul 1 campionatul regulat, având un avantaj de 6 puncte la acest moment față de poziția a doua. Formația lui Nicolae Stanciu mai are o partidă de disputat și este direct calificată în play-off.

ADVERTISEMENT
  • 27 de ani are Nicolae Stanciu
  • 6 goluri și 4 assist-uri a reușit internaționalul român în 20 partide în acest sezon
  • 4.500.000 de euro e cota mijlocașului conform transfermarkt.com
  • 30 iunie 2023 e data la care îi expiră contractul cu Slavia Praga
  • 9.800.000 de euro a plătit Anderlecht pentru transferul lui Stanciu de la FCSB
ADVERTISEMENT