News

Starețul Mănăstirii Partoș din Timiș a fost răpus de COVID-19. Avea numai 42 de ani

03.11.2020 | 11:11
Staretul Manastirii Partos din Timis a fost rapus de COVID19 Avea numai 42 de ani
ADVERTISEMENT

Părintele Varlaam, starețul Mănăstirii Partoș din judeţul Timiş, s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți, după o luptă de aproape 3 săptămâni cu SARS-COV-2. Starețul avea 42 de ani și a murit pe un pat din secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Padre, cum era cunoscut printre apropiați, a fost depistat pozitiv cu Covid-19 în data de 15 octombrie, iar anunțul trecerii în neființă a acestuia a fost făcut pe pagina de Facebook a mănăstirii unde acesta slujea, impresionând comunitatea credincioșilor.

ADVERTISEMENT

Mesajul este unul emoționant, un omagiu adus părintelui decedat în urma infecției cu coronavirus și care a atras empatia cititorilor. Mănăstirea a distribuit cuvinte impresionante la adresa lui, iar cei ce l-au cunoscut au avut ocazia să împărtășească sentimentele de tristețe.

Deces al starețului de la Mănăstirea Partoș. Mesaje emoționante ale oamenilor care l-au cunoscut.

„De astăzi, inima iubitoare a părintelui stareț Varlaam bate în veșnicie, lângă inima Celui pe care l-a iubit din veșnicie și pentru veșnicie. De astăzi s-a întors Acasă, unde mereu a trăit cu inima, deși s-a dăruit în întregime oamenilor. După 18 zile de luptă cu virusul SARS-COV2, Padre s-a mutat la Domnul.

ADVERTISEMENT

Chip al bunătății infinite, al iubirii jertfelnice și al slujirii tuturor, Padre este de astăzi rugător neobosit în ceruri și, așa cum mereu le-a promis ucenicilor săi, de astăzi îi așteaptă la poarta veșniciei. Omul-lumină, omul-bucurie, omul pentru care iubirea era modul de viață își liniștește acum inima în iubirea Tatălui, iubire pe care fiecare om care l-a întâlnit a putut să o vadă în ochii săi.

Omul în ai cărui ochi puteai să vezi o adiere a veșniciei, omul a cărui rugăciune te purta prin durerile vieții, omul al cărui cuvânt zidea inimi.”, apare pe pagina de Facebook a mănăstirii.

ADVERTISEMENT

Părintele Varlaam și-a dedicat viața semenilor săi. În timpul petrecut în slujba Domnului, starețul a încercat să le ușureze existenta oamenilor din jur. Acesta a deschis o cantină care livra mâncare oamenilor sărmani din satul Partoș, dar și unde copiii erau hrăniți la întoarcerea de la școală.

Printre alte lucruri pe care le-a realizat se numără și un centru de zi pentru vârstnici și copii, unde aveau loc diferite activități, dar și un after school pentru copii, notează news.ro. 

ADVERTISEMENT

„Mergi acum prin lumină… și te odihnește lângă Domnul pe care atât de mult l-ai iubit, Padre drag. Să-ți fie dragostea dăruită lumii scară spre veșnicie. Acum te-ai născut în Cer, acum e ziua mântuirii pentru tine, până în clipa în care vom fi din nou Acasă, împreună.

Ai fost lumină din Lumină, viață din Viață și inimă din inima Lui… privim în gol drumul plecării tale, dar nu plângem ca unii care nu avem nădejde, știm că tu mereu ți-ai dorit să te întorci lângă Mirele inimii tale. Deja ne doare dorul de tine, iartă-ne micimea, iartă-ne neputința de a înțelege taina inimii tale, gândul tău cu fiecare dintre noi, cu lumea întreagă. Te rugăm să nu ne lași din inima și din veghea ta, de Acasă acum…Veșnică să-i fie pomenirea.” mai apare în mesajul de pe rețelele de socializare.

Cuvintele de mai sus au atras atenția comunității, iar oamenii au avut ocazia să scrie unele ultime cuvinte la adresa părintelui. Printre acestea, un mesaj care iese în evidență este cel al lui Mihail Neamtu, scriitor, om politic și intelectual de dreapta din România. „Ieri seară a plecat spre veșnicie duhovnicul tânăr și arzător al mănăstirii Partoș din Banat. E o veste tristă și răvășitoare, încât pare greu de acceptat și de crezut…

Padre, cum îi spuneau cei apropiați, a fost unul dintre cei mai veseli și luminoși oameni pe care i-am întâlnit. Avea harul slujirii, darul prezenței și bucuria dăruirii neobosite, cu timp și fără timp. Îi sfătuia pe ucenicii rătăciți cu eleganță și delicatețe (…) Îi înălța, în schimb, pe toți cei nevoitori și râvnitori la amețitoare contemplații taborice, dimpreună cu Moise și Ilie, Petru sau Ioan.
În predici și spovedanii, cuvintele acestui Padre liturghisitor păreau nestemate scoase dintr-un fagure de miere. Cine l-a cunoscut în chip nemijlocit a putut adulmeca parfumul sfințeniei patericale și farmecul unui creștinism care nu exclude, ci îmbrățișează. Padre a fost prietenul lui Dumnezeu, îndrumător al orbilor, călăuză pentru șovăielnici, dar mai ales o rază plină „din lumină lină…”Veșnică pomenire. Requiescat in pace!”, a scris acesta în mediul online.

ADVERTISEMENT