Fotbal intern

Start în Casa Pariurilor Liga 1! Patru etape de foc pentru calificarea în play-off. CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova speră la titlu! Dinamo, misiune imposibilă?!

31.01.2020 | 00:00
Start in Casa Pariurilor Liga 1 Patru etape de foc pentru calificarea in playoff CFR Cluj FCSB si Universitatea Craiova spera la titlu Dinamo misiune imposibila
ADVERTISEMENT

După o pauză de 39 de zile se reiau meciurile din Casa Pariurilor Liga 1. Anul 2019 s-a încheiat cu un spectaculos FCSB – Universitatea Craiova 2-0, iar după pauza de iarnă tot oltenii deschid balul, într-un nou duel de play-off, cu Gaz Metan Mediaş. Au mai rămas patru etape de disputat din sezonul regulat şi lupta pentru play-off se anunţă una foarte interesantă. 

Start în Casa Pariurilor Liga 1! Patru etape de foc pentru calificarea în play-off

CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova şi-au anunţat intenţiile de a lupta pentru titlu, însă în calcule ar putea să se insinueze şi Astra Giurgiu, echipă care a încheiat în forţă prima parte a campionatului şi a “iernat” pe locul doi în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj s-a mişcat pe piaţa transferurilor şi a dat lovitura cu Alex Chipciu, pe care l-a adus de la Anderlecht. Ardelenii şi-au asigurat şi transferul lui Denis Ciobotariu de la Dinamo, jucător eligibil pentru regula U-21.

Meritul cel mai mare al celor de la Astra Giurgiu este că şi-au păstrat vedetele. Astfel, Constantin Budescu, Denis Alibec şi Gabi Tamaş rămân şi în a doua parte a sezonului la Astra Giurgiu, cei trei având un impact important asupra rezultatelor pozitive obţinute în ultima perioadă de echipa lui Andone.

ADVERTISEMENT

FCSB l-a adus pe Darius Olaru de la Gaz Metan Mediaş şi s-a întărit pe faza defensivă cu Andrei Miron de la FC Botoşani, cel care va veni la lot la finalul sezonului regulat. Florin Tănase va fi incert pentru “roş-albaştrii” în confruntarea cu CFR Cluj, după ce a resimţit dureri la tendon încă din stagiul de pregătire din Marbella. Poate cel mai important “transfer” al FCSB-ului în această iarnă este revenirea Peluzei Nord alături de echipă.

La Universitatea Craiova au avut loc cele mai mari schimbări. Victor Piţurcă a renunţat la echipă cu o zi înainte de reunirea lotului, nemulţumit că oficialii clubului nu i-au făcut transferurile dorite. Însă, imediat după plecarea lui Piţi, oltenii l-au adus pe Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo la acea vreme. În partea a doua a sezonului, echipa va fi pregătită de Corneliu Papură, acelaşi antrenor care a început şi campionatul ca “principal” la olteni.

ADVERTISEMENT

Programul primei etape din 2020 în Casa Pariurilor Liga 1: 

Start în Casa Pariurilor Liga 1! Patru etape de foc pentru calificarea în play-off. CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova speră la titlu! Dinamo, misiune imposibilă!
Start în Casa Pariurilor Liga 1! Patru etape de foc pentru calificarea în play-off. CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova speră la titlu! Dinamo, misiune imposibilă!

Dinamo speră la un miracol în lupta pentru play-off! Gaz Metan şi Viitorul, favorite

Dacă cele patru echipe mai sus menţionate nu au emoţii în ceea ce priveşte prezenţa în play-off şi se gândesc la titlu, bătălia pentru play-off se dă de la locurile 5 în jos. Astfel, Gaz Metan Mediaş, Viitorul, FC Botoşani, Sepsi şi Dinamo speră să prindă unul dintre cele două locuri “disponibile” în play-off.

Gaz Metan Mediaş a obţinut două victorii la rând în ultimele două meciuri din 2019 care a permis echipei lui Edi Iordănescu să urce pe locul 5 în clasament. Medieşenii au făcut şi câteva mutări interesante în această iarnă: Ioan Hora, Mihai Butean şi Gabriel de Moura. Astfel, Gaz Metan are şansa să se califice pentru prima dată în play-off, în ciuda programului dificil.

ADVERTISEMENT

Viitorul Constanţa este în scădere de formă, însă Gheorghe Hagi nici nu concepe să nu prindă play-off-ul. “Regele” a făcut curăţenie la echipă: Cojocaru, Eric, Calcan, Steliano Filip și Houri fiind cedaţi şi i-a adus pe Aurelian Chiţu, Cosmin Bîrnoi, Cristi Ganea şi Malcolm. Viitorul nu a ratat niciodată prezenţa în play-off şi Gică Hagi nici nu concepe să nu fie în top 6 la finalul celor patru etape.

FC Botoşani a bifat un transfer interesant care a confirmat în pregătiri: Marko Dugandzic. Atacantul a marcat pe bandă rulantă în meciurile amicale şi dacă va continua această formă şi în campionat, atunci va fi încă un super transfer reuşit de Valeriu Iftime. Totuşi, Marius Croitoru l-a pierdut pe Hervin Ongenda în această iarnă, fiind transferat de Chievo.

La Dinamo este o situaţie foarte dificilă. Oficialii clubului încearcă să îşi păstreze optimismul privind prezenţa în play-off, deşi sunt la 7 puncte de Viitorul şi au pierdut cel mai bun jucător, pe Dan Nistor. Problemele financiare ale clubului se acutizează, însă Dusan Uhrin mai speră să ducă echipa în primele 6 până la finalul sezonului. “Câinii” au transferat doar jucători liberi de contract: Szabolcs Kilyen, Lukas Skovajsa, Valentin Lazăr și Kristian Kostrna.

Pentru “câini” nu există o altă opţiune decât victorii în cele patru echipe din sezonul regulat şi un joc al rezultatelor care să le permită să urce până pe locul 6. Se anunţă o misiune imposibilă pentru Dinamo, însă dacă vor obţine o victorie cu Astra Giurgiu, speranţele vor renaşte. Un lucru e sigur: se anunţă patru etape de foc în lupta pentru play-off.

  • 16 februarie este data la care se joacă Dinamo – FCSB
  • 4 puncte avans are CFR Cluj în fruntea clasamentului faţă de Astra Giurgiu
ADVERTISEMENT