Este vorba de atacantul nigerian al campioanei en-titre Bayer Leverkusen, Victor Boniface, care a înscris în actualul sezon 5 goluri și se află pe locul 3 în clasamentul golgheterilor din Germania.
Devenit un star în Bundesliga după titlul cucerit cu Bayer Leverkusen în sezonul precedent, Victor Boniface a trecut printr-o cumpănă serioasă în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a fost implicat într-un teribil accident rutier.
La câteva ore după ce a marcat golul de 3 puncte în partida de pe teren propriu cu Eintracht Frankfurt, din etapa a 7-a a campionatului german, atacantul nigerian a fost aproape de o tragedie uriașă.
”Dumnezeu este cel mai mare” și ”Dumnezeu a decis că timpul meu nu a venit”, a scris jucătorul într-o postare pe contul de Instagram, pe care a ilustrat-o cu două fotografii și două videoclipuri înainte de a o șterge.
Imaginile arătau faptul că autoturismul în care se afla avea partea dreaptă grav avariată și plafonul ușor lovit. De asemenea, într-un dintre poze, fotbalistul apărea cu mâna plină de sânge.
Presa Germania a scris că Boniface nu se afla la volan în momentul accidentului, iar ulterior a fost transportat la spital cu ambulanța. Clubul Bayer Leverkusen a confirmat faptul că jucătorul se simte bine.
Victor Boniface, în vârstă de 23 de ani, a fost unul dintre jucătorii de bază ai lui Xabi Alonso în sezonul precedent, în care Bayer Leverkusen a câștigat titlul în Bundesliga și Cupa Germaniei fără să piardă vreun meci.
De altfel, formația germană a suferit o singură înfrângere în toată stagiunea precedentă. Eșecul a venit în finala Europa League, acolo unde a fost spulberată de formația italiană Atalanta Bergamo, scor 0-3.
În urma acestui accident, Victor Boniface a devenit indisponibil pentru partida pe care Bayer Leverkusen o are de jucat în etapa a 3-a din Champions League. ”Farmaciștii” joacă miercuri, 23 octombrie, de la ora 19:45, pe terenul echipei franceze Brest.