Zeljko Kopic a fost unul dintre oamenii extrem de importanți ai lui Dinamo din ultimii ani. Sub comanda sa, echipa a reușit să revină în fruntea SuperLigii, iar după plecarea sa, Nuno Campos pare că va continua cu brio ascensiunea clubului. Mamadou Karamoko (26 de ani), atacantul „câinilor”, i-a comparat pe cei doi antrenori.
Dinamo a trecut în câteva luni de la posesia prelungită propusă de Kopic la jocul direct al lui Nuno Campos, care până în momentul de față pare să dea roade. Revenit după accidentare, Mamadou Karamoko a făcut o comparație succintă între cei doi, principala diferență fiind sistemul de joc.
„Acum am început să joc și sunt foarte fericit, câștigăm și suntem pe primul loc. Este bine, trebuie să ne bucurăm, însă, așa cum spun mereu, suntem încă la început. Dar acum, noi trebuie să ne bucurăm de această poziție. Este totul diferit față de sezonul trecut, pentru că sistemul s-a schimbat. Este diferit de ceea ce jucam anul trecut, dar cred că echipa joacă bine și am început să înțelegem planul de joc. Vom fi din ce în ce mai buni”
Acum cunosc Superliga, cu siguranță, iar obiectivul meu este să marchez cât mai mult și să ofer pase de gol tot timpul, să am evoluții bune. Nu am un număr de goluri, ci vreau să o iau meci cu meci, să reușesc în fiecare meci un gol, o pasă de gol, să joc bine”, a declarat Karamoko pentru Prima Sport.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB se joacă la începutul lunii septembrie, iar stadionul ce va găzdui acest grandios eveniment este, din păcate, „Arcul de Triumf”. Arena cu o capacitate de 8.000 de spectatori este, cu siguranță, mult prea mică pentru „Eternul Derby”, însă indisponibilitatea Arenei Naționale a dus la acest deznodământ, după ce s-a încercat ca meciul să se mute la Cluj, însă suporterii formațiilor bucureștene s-au opus.
Mamadou Karamoko știe că va fi un meci dificil, însă speră din tot sufletul la o victorie, pentru a se răzbuna după ce FCSB le-a luat șansa de a juca în cupele europene după aproape un deceniu. „Cred că va fi un meci dificil, așa cum este de fiecare dată. E un derby și trebuie să ne pregătim bine. Cea mai bună echipă va câștiga la final. De fiecare dată este o zi specială, așa cum este și pentru fani. Este bine să arătăm că suntem pe teren pentru a lupta. Cel mai important lucru e să câștigăm”, a mai spus Karamoko pentru sursa citată.
Deși s-a spus că antrenorul croat a părăsit-o pe Dinamo pentru că ar fi avut oferte foarte bune pe masă, Zeljko Kopic a semnat abia acum un nou contract. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, fostul antrenor al lui Dinamo a semnat cu formația poloneză Wieczysta Krakow, care l-a prezentat oficial.
„Željko Kopić, noul antrenor al celor de la Wieczysta Cracovia. Antrenorul croat în vârstă de 48 de ani a fost numit noul tehnician al primei echipe a clubului Wieczysta Cracovia. Tehnician cu experiență și posesor al licenței UEFA Pro, Kopić a pregătit de-a lungul carierei echipe din Croația, Cipru, Bulgaria și România. Bine ai venit la Wieczysta, Mister!”, au transmis oficialii echipei.