Sport

Starul lui Liverpool a ieșit cu probleme medicale înainte de Euro 2024: “Picioarele îmi erau amorțite”

Dominik Szoboszlai, mijlocașul de la Liverpool și din naționala Ungariei a suferit o accidentare în amicalul cu Israel. Care este starea fotbalistului?
09.06.2024 | 08:30
Starul lui Liverpool a iesit cu probleme medicale inainte de Euro 2024 Picioarele imi erau amortite
Sperietură trasă de maghiari. Dominik Szoboszlai a suferit o accidentare în amicalul cu Israel.
ADVERTISEMENT

Dominik Szoboszlai, vedeta Ungariei, a ieșit accidentat în ultimul meci pe care echipa sa l-a disputat înainte de debutul la Campionatul European din Germania. Mijlocașul de la Liverpool a vorbit despre starea sa de sănătate.

Szoboszlai, accidentare ușoară înainte de EURO

Szoboszlai este cu siguranță o piesă cheie în linia mediană a naționalei Ungariei, iar o posibilă absență a acestuia la EURO ar putea cauza probleme serioase atât în faza ofensivă, cât și în cea defensivă. Jucătorul a fost înlocuit în minutul 57 al întâlnirii Ungaria – Israel, după ce a acuzat probleme medicale.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul a primit tratament medical pe teren din partea fizioterapeuților, însă nu a putut continua partida. Antrenorul Ungariei a luat decizia de a-l înlocui pentru a nu risca o posibilă agravare a accidentării. Fotbalistul a vorbit despre situația sa.

„O să fiu bine. Picioarele îmi erau puțin amorțite. Nu am vrut să-mi asum niciun fel de risc. Asta a fost motivul pentru care am părăsit terenul. Suntem pregătiți mental și tactic pentru Campionatul European, dar cel mai important lucru este că toată lumea este sănătoasă”, a explicat Dominik Szoboszlai pentru M4 Sport.

ADVERTISEMENT

Ungaria a câștigat fără probleme meciul cu Israel. Naționala lui Szoboszlai a rezolvat rapid partida cu fosta adversară a României din preliminariile pentru EURO. Sallai și Varga, cu câte o dublă, au făcut 3-0 după numai 22 de minute. Scorul nu a mai fost modificat până la fluierul final.

Mijlocașul din naționala Ungariei, transferat pe 70 de milioane de euro

Dominik Szoboszlai este cel mai sonor nume din naționala Ungariei. Fotbalistul a fost cumpărat în sezonul trecut de Liverpool de la RB Leipzig pentru nu mai puțin de 70 de milioane de euro. În primul său an în Premier League, a reușit să înscrie 3 goluri și să ofere 2 pase decisive în 33 de meciuri jucate.

ADVERTISEMENT

La naționala Ungariei, mijlocașul are cifre și mai bune. De la debutul său din 2019, a reușit să marcheze 12 goluri în cele 41 de meciuri jucate. Szoboszlai speră să facă un turneu final de vis cu naționala țării sale, care va evolua în grupa A, alături de Germania, Scoția și Elveția.

Lotul Ungariei pentru EURO:

Portari: Denes Dibusz (Ferencvaros), Peter Gulacsi (RB Leipzig), Peter Szappanos (Paks)

Fundași: Botond Balogh (Parma), Endre Botka (Ferencvaros), Marton Dardai (Hertha BSC), Attila Fiola (Fehervar), Adam Lang (Omonia Nicosia), Willi Orban (RB Leipzig), Attila Szalai (Freiburg)

ADVERTISEMENT

Mijlocași: Bendeguz Bolla (Servette Geneva), Mihaly Kata (MTK Budapesta), Milos Kerkez (Bournemouth), Laszlo Kleinheisler (Hajduk Split), Adam Nagy (Spezia Calcio), Zsolt Nagy (Puskas Akademia), Loic Nego (Le Havre), Andras Schafer (Union Berlin), Callum Styles (Sunderland)

Atacanți: Martin Adam (Ulsan Hyundai), Kevin Csoboth (Ujpest), Daniel Gazdag (Philadelphia Union), Krisztofer Horvath (Kecskemet), Roland Sallai (Freiburg), Dominik Szoboszlai (FC Liverpool), Barnabas Varga (Ferencvaros).

ADVERTISEMENT