PAOK l-a împrumutat pe grecul Stefanos Tzimas la Nurnberg până la finalul acestui sezon, iar evoluțiile fotbalistului de doar 19 ani au atras interesul mai multor cluburi importante din fotbalul european. El poate schimba campionatul chiar din vară.
Stefanos Tzimas este un produs al academiei celor de la PAOK, fiind deja o prezență constantă în lotul echipei naționale de fotbal a Greciei sub 21 de ani. Cu 5 selecții până acum, el a fost cedat de campioana Greciei în liga a doua din Germania, la Nurnberg, acolo unde a înregistrat cifre bune.
Cotat în prezent la 10 milioane de euro conform Transfermarkt, Tzimas are doar 19 ani și în acest sezon are 8 goluri și două pase decisive în 14 meciuri pentru echipa din Bundesliga 2. Nurnberg este pe locul 11 în al doilea eșalon din Germania.
El va evolua până la vară la echipa din Germania, dar are șanse mari să nu se întoarcă la PAOK. Potrivit Gazzetta.gr, fotbalistul grec are o clauză de reziliere de 18 milioane de euro, iar Nurnberg ar fi dispusă să o achite, dar concurența pentru semnătura acestuia a devenit serioasă.
Sursa citată precizează că Liverpool este favorită pentru transferul atacantului de la PAOK, „cormoranii” fiind în căutarea unui înlocuitor pentru Darwin Nunez. Uruguayanul are două goluri și două pase de gol în acest sezon de Premier League.
Culmea este că banii nu vor ajunge la PAOK, asta pentru că Nurnberg ar activa clauza de cumpărare definitivă a acestuia, ceea ce ar însemna că nemții ar face un profit de 12 milioane de euro fără mari eforturi. Nemții vor încerca să obțină 30 de milioane de euro de pe urma transferului lui Tzimas.
Pentru prima echipă a lui PAOK, Stefanos Tzimas a strâns 30 de meciuri, a marcat 5 goluri și a oferit o pasă de gol. El are în palmares și titlul de campion al Greciei cu PAOK, obținut în sezonul trecut.
PAOK a avut parte de un nou meci de coșmar, de această dată în prima ligă a Greciei. După ce a fost eliminată de rivala AEK din cupă, chiar pe teren propriu, PAOK a pierdut în campionat în fața celor de la Volos.
Mady Camara a deschis scorul pentru campioana Greciei în minutul 69, iar în minutul 90+2 scorul încă era 1-0 pentru PAOK. Finalul a fost însă unul de infarct. Autogolul lui Michailidis a restabilit egalitatea, iar reușita lui Pedro Conde din 90+4 a trimis punctele în contul oaspeților.
Astfel, PAOK a pierdut teren în fața echipelor din fruntea clasamentului după ce atât liderul Olympiakos, cât și ocupanta locului 2, AEK Atena, au câștigat în această etapă.