Sport

Starul Spartei Praga nu se teme de FCSB. Cehii vor victoria cu campioana României: „Cred cu fermitate!”

FCSB, analizată de Sparta Praga. Cum a fost descrisă campioana României înaintea dublei din turul 3 al Ligii Campionilor
02.08.2024 | 07:00
Starul Spartei Praga nu se teme de FCSB Cehii vor victoria cu campioana Romaniei Cred cu fermitate
Lukas Haraslin, starul Spartei Praga, a anlizat-o pe FCSB înaintea turului 3 din Liga Campionilor. Sursa Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB s-a calificat în turul 3 al Ligii Campionilor după ce a trecut de Maccabi Tel Aviv (2-1 la general). Bucureștenii au în față acum un adversar și mai dificil, anume Sparta Praga, campioana Cehiei și deținătoarea Cupei din sezonul trecut.

Trupa lui Elias Charalambous a fost imediat analizată de adversari. Lukas Haraslin, unul dintre jucătorii de top ai cehilor, a vorbit despre campioana României. Fotbalistul de 28 de ani este convins că echipa sa va reuși accederea în play-off-ul Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT

Cehii vor victoria cu campioana României: „Cred cu fermitate!”

„Vom întâlni un adversar neplăcut, însă începem cu un meci pe teren propriu, ceea ce poate fi un avantaj pentru noi de această dată. Până acum, cele mai multe dueluri tur au fost în deplasare.

Acum, situația s-a răsturnat în favoarea noastră. Cu siguranță vom avea parte de o atmosferă furtunoasă la retur, însă avem deja experiență cu astfel de partide, deci nu va fi nimic nou pentru noi.

ADVERTISEMENT

Trebuie să ne concentrăm în primul rând la meciul de acasă, un meci pe care trebuie să îl câștigăm pentru fanii noștri. Cred cu fermitate că vom obține un rezultat bun și la retur. În orice caz, nu ne așteaptă nimic simplu”, a transmis Lukas Haraslin, pentru site-ul Spartei Praga.

Cotat de Transfermarkt la suma de 5,5 milioane de euro, Lukas Haraslin a reușit sezonul trecut să marcheze 16 goluri și să ofere 6 pase decisive în 44 de partide. În ceea ce privește parcursul celor de la Sparta Praga, cehii s-au distrat cu irlandezii de la Shamrock Rovers în runda precedentă (6-2 la general).

ADVERTISEMENT

FCSB, avertizată de Marius Șumudică: „Cu siguranță va fi mai greu!”

Marius Șumudică a vorbit despre FCSB după ce a trecut de Maccabi Tel Aviv. Tehnicianul român a analiza campioana Cehiei și i-a avertizat pe bucureșteni, precizând faptul că Sparta Praga va presta un fotbal net superior israelienilor.

ADVERTISEMENT

„O să fie greu, e clar că Sparta Praga nu se compară cu Maccabi. În momentul ăsta, Maccabi au circumstanțe. Mă refer la lipsa terenului propriu. Gândiți-vă că e o mare problemă. Cred că dacă FCSB juca la Tel Aviv, era mult mai greu.

Pe când, Sparta Praga, care e campioana Cehiei, e o echipă mult mai bine cotată. Cu siguranță va fi mai greu“, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.