News

Statistică îngrijorătoare. Numărul real al morților cauzate de Covid-19 în România, de trei ori mai mare decât cel oficial

10.05.2021 | 15:35
Statistica ingrijoratoare Numarul real al mortilor cauzate de Covid19 in Romania de trei ori mai mare decat cel oficial
România ar avea de trei ori mai multe decese provocate de Covid-19 decât în statistici/ Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un studiu prin care a fost estimat numărul real al deceselor provocate de coronavirus, pe baza unor statistici și algoritmi de calcul, arată că pandemia a provocat 6,9  milioane de morți în toată lumea, mai mult de dublu față de bilanțul din informațiile oficiale, de 3,24 milioane.

În ce privește România, subestimarea este mai severă decât media la nivel global. Dacă oficial, numărul morților a trecut de 28.000, studiul realizat de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) al Universității din Washington estimează că numărul real ar fi de peste 87.000, adică de trei ori mai mare.

ADVERTISEMENT

Pe baza acestor estimări, România s-ar plasa pe locul 19 în lume la numărul total de morți și pe locul 8 în ce privește rata de decese provocate de COVID-19 la suta de mii de locuitori. Studiul a fost făcut pe baza statisticilor din 59 de țări ale lumii.

Aproape 90.000 de români morți din cauza Covid-19

Potrivit clasamentului realizat de IHME, cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA, 905.000 față de 574.000, urmate de India – 654.000 (221.000 oficial), Mexic – 617.000 (217.000 oficial), Brazilia – 595.000 (408.000 oficial), Rusia – 593.000 (109.000 oficial), Marea Britanie – 209.000 (150.000 oficial), Italia – 175.000 (121.000 oficial), Iran – 174.000 (72.000 oficial), Egipt – 170.000 (13.000 oficial) etc. Pentru România, datele aferente zilei de 6 mai sunt 87.649, respectiv 28.382 oficial.

ADVERTISEMENT

După cum se vede, gradul de subestimare din statisticile oficiale variază de la o țară la alta, în funcție de mai mulți factori. Dacă în țări precum Italia sau Marea Britanie, subestimarea este sub 50% în altele disproporția este uriașă, în Egipt fiind de peste 10 ori mai mare.

Același lucru se observă și în cazul ratei deceselor persoanelor infectate cu coronavirus la suta de mii de locuitori. În România nu există subestimări ridicole precum în Belarus sau Kazahstan, însă și așa autoritățile de la București au o rată constatată oficial de trei ori mai mică.

ADVERTISEMENT

În acest clasament, primul loc este ocupat de către Azerbaidjan cu 648,8 decese la 100.000 de locuitori față de 44,6, consemnat oficiale. În continuare, pe primele zece locuri se mai regăsesc Bosnia-Herțegovina – 587,2 (262,1 oficial), Bulgaria – 544,5 (238,7 oficial), Albania – 525,7 (88,0 oficial), Mexic – 493,9 (174,2 oficial), Macedonia de Nord – 467,9 (230,0 oficial), Belarus – 459,6 (27,1 oficial), România – 455,6 (147,5 oficial), Kazahstan – 444,2 (30,6 oficial) și Peru – 437,7 (184,6 oficial).

Lipsa testării ascunde și boala, și morții

Estimările privind dimensiunile reale ale ravagiilor făcute de către Covid-19 au ca punct de plecare un indicator statistic, intitulat „excesul de mortalitate”, care reprezintă diferența dintre decesele care survin în perioade de criză, precum războaie sau epidemii, și decesele din anii precedenți crizei, în condiții normale.

ADVERTISEMENT

„Excesul de mortalitate” include atât numărul de persoane înregistrate în statisticile oficiale ca victime al Covid-19, precum și pe cei care au murit din cauza coronavirusului, dar nu sunt consemnați oficial. De asemenea, indicatorul include și decesele survenite din alte cauze de Covid-19, dar care pot fi atribuite condițiilor create de către pandemie.

Se știa deja că România stă prost la aceast indicator,  Financial Times publicând o statistică potrivit căreia excesul de mortalitate ar plasa țara noastră pe locul 10 în lume. Însă în interpretarea IHME sunt luate mai multe variabile în calcul prin care să fie dedus numărul real de decese.

Raportul dintre excesul de mortalitate și numărul oficial de decese este strâns legat de cât de mult a testat fiecare țară. Dacă nu testezi foarte mult. este probabil să ratezi decese provocate de Covid la unele persoane sau grupuri – Chris Murray, directorul IHME

Astfel, nivelul redus la testării din țara noastră, nu duce doar la subestimarea magnitudinii epidemiei, ci și la consemnarea inexactă a numărului deceselor. Mai este luat în calcul și modul în care se fac raportările oficiale.

Indicatorii care diferențiază numărul total de decese Covid de cel raportat nu sunt uniformi în lume. Sunt în funcție de testare, iar în unele regiuni în care datele măsurate ne spun că subraportarea deceselor a fost cu adevărat profundă, în mod special în Europa de Est și Asia Centrală – Chris Murray, directorul IHME

România, în „continentul morții”

De altfel, datele interpretate de către statisticienii americani arată că ratele cele mai mari de deces, de peste 300 la 100.000 de locuitori, au apărut într-un bloc eurasiatic ce se întinde de la Vladivostok până la Praga, un adevărat continent al morții.

Rata mortalității la suta de mii de locuitori la nivel global/ Sursă: IHME

Cercetătorii de la Universitatea din Washington precizează că excesul de mortalitate nu poate fi atribuit în întregime pandemiei, ba chiar în anumite privințe, mortalitatea a scăzut tocmai „datorită” apariției coronavirusului. De exemplu, numărul accidentelor rutiere fatale a fost mai redus din cauza mobilității reduse generate de restricții.

De asemenea, decesele atribuite diferitelor forme de cancer sau bolilor cardiovasculare au fost mai mici tocmai pentru că acești pacienți care, în multe cazuri ar fi avut o speranță de viață redusă, au murit chiar mai repede din cauza vulnerabilității lor la COVID-19. Cazurile de gripă fatale aproape că au dispărut întrucât masca de protecție și măsurile de distanțarea socială au împiedicat inclusiv epidemiile de gripă sezonieră.

Chiar și așa, modelele statistice folosite indică faptul că pandemia a ucis mult mai mulți oameni decât sunt consemnați în statisticile oficiale.

Ideea noastră despre magnitudinea pandemiei de Covid până acum este că situația este cu mult mai rea decât credeam. Prognoza noastră până pe data de 1 septembrie este că numărul total de decese va crește cu încă 2.000.000, dintre care cel puțin jumătate vor fi doar în India” – Chris Murray, directorul IHME

Studiul realizat la Universitatea din Washington a fost realizat pe baza datelor oficiale și a informațiilor și evaluărilor oferite de 6.500 de colaboratori din 155 de țări.

Fauci recunoaște subestimarea bilanțului în SUA

Epidemiologul Anthony Fauci, directorul Institutul Național pentru Alergii și Boli Infecțioase și consilier al președintelui Joe Biden, a admis că autoritățile din Statele Unite nu au reușit să contabilizeze toate decesele celor infectați cu coronavirus. „Nu există nicio îndoială”, a spus Fauci, citat de Bloomberg.

Totuși acesta a spus că estimarea făcută în cazul SUA, de peste 900.000 de decese față de 581.000 consemnate de autorități, „este puțin mai mare decât aș fi crezut eu”.Uneori modelele statistice sunt  exacte, alteori sunt puțin pe lângă”, a mai comentat Fauci.

ADVERTISEMENT