Life

Stațiunea de la mare în care, în plin sezon, sunt utilaje pe plajă. Turiștii sunt dezamăgiți: „Nu aș recomanda”

Stațiunea de pe litoralul românesc care este plină de utilaje. Turiștii sunt supărați că și-au cheltuit banii degeaba.
03.07.2024 | 17:21
Statiunea de la mare in care in plin sezon sunt utilaje pe plaja Turistii sunt dezamagiti Nu as recomanda
Plaja din România care în plin sezon este plină de utilaje. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Stațiunea din România unde este plin de utilaje pe plajă. Turiștii sunt dezamăgiți că acest lucru se întâmplă în plin sezon, iar ei se văd nevoiți să plătească mai mulți bani pentru a închiria un șezlong.

Stațiunea din România care în plin sezon este plină de utilaje

În plin sezon estival, turiștii de la Neptun împart plaja cu utilajele. Spațiul în care pot sta turiștii este unul mic, iar aceștia spun că cei care închiriază șezlonguri profită și măresc prețurile.

ADVERTISEMENT

Totul se întâmplă pe plaja „10 steaguri”, spre disperarea oamenilor veniți să se relaxeze și care acum au parte de o vacanță de coșmar. Unii și-au folosit economiile pentru a avea parte de un concediu frumos, dar acum acest lucru este greu.

Săptămâna trecută, autoritățile au anunțat că vor începe lucrările se înnisipare între Neptun și Venus, în contextul eroziunii accentuate. Oamenii ar fi preferat ca aceste lucruri să se întâmple înainte de începerea sezonului estival.

ADVERTISEMENT

Totodată, nisipul este mai mult pietriș, se plâng turiștii. Astfel că, turiștii care își doreau să stea pe cearșaf trebuie să se reorienteze către șezlonguri și să plătească mai mulți bani.

„Se lucrează la extindere, dar este puțină plajă activă. Lumea stă înghesuită în Neptun pe plajă, aproape numai în zona de șezlonguri. Se profită de către cei care închiriază, care cer 50/60 de lei pe un șezlong. Adevărată speculă. Nu aș recomanda stațiunea”, spune un turist aflat pe plajă, printre utilaje, conform adevarul.ro.

ADVERTISEMENT

Ce spun autoritățile

Radu Cristian, primarul din Mangalia, a mărturisit că și el ar fi preferat ca lucrările să fi avut loc înainte de începerea sezonului estival, dar că nu este responsabil de ele și nici nu le poate controla.

„Mi-ar fi convenit ca aceste lucrări să se facă în primăvară sau în toamnă, să putem beneficia de plaje mai generoase. Dar este o lucrare a Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Și ei decid intervențiile. Înțeleg că până la sfârșitul lunii iulie s-ar putea finaliza aceste lucrări”, a explicat primarul.

ADVERTISEMENT

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a dezvăluit că fiecare celulă de plajă va fi împărțită în două secțiuni, urmând ca fiecare parte să deschidă pentru public pe măsură ce se încheie lucrările, la fiecare două săptămâni.

„Până la începutul lunii septembrie, vom crea aproximativ 60 de hectare de plaje noi. Lucrările fac parte din Lotul 8 – Zona Jupiter – Neptun şi Lotul 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora, fiind parte integrantă a strategiei de reducere a eroziunii costiere. Și ajung la o valoare de aproximativ 640 de milioane de lei”, au mai spus reprezentanții ABADL.

ADVERTISEMENT
Tags: