O stațiune din România i-a surprins total pe turiștii străini. Tot aici s-a construit și primul pod în curbă din Europa. Nu e de mirare deci, de ce mulți vor să ajungă măcar o singură dată aici.
Care este această stațiune din România? Sigur ai auzit de ea, dar poate nu îi știai trecutul. Este vorba despre Băile Herculane. Iar Podul de Piatră din Băile Herculane pur și simplu i-a lăsat pe turiștii străini cu gura căscată.
E considerat ca fiind o bijuterie arhitecturală. De asemenea, acesta a fost și reabilitat, astfel că acum a renăscut și radiază mai mult ca oricând. Se știa despre el că a fost primul pod din Europa construit în curbă.
Odată cu reabilitarea sa însă, acesta a început să atragă atenția turiștilor din România, dar și din străinătate. Autoritățile au refăcut inclusiv culoarul pietonal. Astfel, oricine ajunge aici se poate plimba și se parte bucura de peisaj.
Inclusiv stâlpii vechi și fiecare ornament în parte a fost recondiționat. Aspectul arhitectural anterior a fost însă păstrat, iar alte modificări nu s-au făcut. Astfel, toate cerințele Ministerului Culturii au fost respectate.
La rândul său, primarul din Caraș Severin a făcut câteva dezvăluiri în acest sens. El susține că a fost nevoie de o investiție de 7 milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, dar și pietonale.
Totodată, el a mai explicat și că îndeplinirea acestui obiectiv a fost esențială. Acum, orice turist care ajunge în România poate să vadă acest loc de vis, încărcat de cultură și nu numai. „Proiectul, care are o investiție de 7 milioane de lei, a avut în vedere reabilitarea infrastructurii rutiere, precum și a culoarului acoperit, cu refacerea elementelor arhitecturale inițiale.
De asemenea, s-a refăcut culoarul pietonal și au fost recondiționate vechile ornamente și stâlpii. Aceștia din urmă, s-au curățat și s-au recondiționat, s-a refăcut inclusiv balustrada din fier forjat la turnătoria din Arad, cu care constructorul are contract.
Toată arhitectura s-a păstrat conform cerințelor Ministerului Culturii, fiind monument istoric. Este o mare bucurie pentru mine îndeplinirea acestui obiectiv relevant pentru stațiunea Băile Herculane, dar și pentru România,’’ precizează primarul Cristian Miclău, pe pagina PNL Caraș-Severin.
Menționăm faptul că Podul de Piatră de la Băile Herculane a fost construit în anul 1865. Are o lungime totală de 36 de metri și două bolți cu deschideri diferite. De asemenea, are și o lățime generoasă, iar traficul nu e o problemă.
În trecut, podul facilita și accesul pietonal dinspre Hotelul Franz Iosif și Baia Carolina. Iar cei care ajung aici se bucură și de o statuie de marmură. Aceasta se află deasupra coridorului și o prezintă pe regina Lydiei, Omfala, alături de care legendarul erou Hercules ar fi avut o poveste interesantă.