Stațiunea din România care renaște dintre ruine a fost considerată „perla” balneară a țării la un moment dat. Era la mare căutare și cu greu găseai un loc de cazare, însă în timp, lucrurile s-au schimbat.
România are o mulțime de stațiuni care au făcut-o celebră peste hotare. În primul rând avem litoralul românesc, destul de generos, unde o mulțime de turiști români, dar și străini, ajung în fiecare an.
Totodată, România se laudă și cu numeroase stațiuni balneare. Avem locuri magice în țară cu izvoare minerale unice, dar și cu baze de tratament, perfecte pentru orice vârstă. În timp însă, unele locații s-au cam degradat.
Stațiuni care străluceau cu ani în urmă au ajuns să fie de nerecunoscut acum. Totuși, se au în plan investiții astfel că o mulțime de locuri ar putea să redevină ce au fost cu decenii în urmă.
Stațiunea din România care renaște dintre ruine este Buziaș. Poate ai auzit și tu de ea. Se află la doar 34 de kilometri de Timișoara, iar peisajul îți taie răsuflarea. Cum ajungi acolo vei vedea o zonă pitorească de pădure.
Iar stațiunea balneară se laudă cu o mulțime de tratamente și nu numai. În ultimii ani însă, locul a decăzut puternic. Dacă acum câteva decenii, nu găseai un loc de cazare aici, iată că acum, vorbim mai degrabă despre un loc pustiu.
Menționăm faptul că stațiunea Buziaș a fost declarată localitate balneară în anul 1819. Iar o mulțime de personalități celebre au ajuns aici, inclusiv membri ai familiilor regale din Europa și nu numai.
Aici poți să găsești o oază de sănătate. Apele minerale de la Buziaș au calciu, fier, sodiu, dar și un conținut ridicat de dioxid de carbon. Ele sunt benefice pentru tratarea a numeroase boli, inclusiv afecțiuni cardiovasculare, digestive, renale, sau ginecologice.
După Revoluția din 1989, stațiunea Buziaș a avut însă de suferit. Lucrurile s-ar putea schimba însă în curând. Stațiunea din România care renaște dintre ruine ar putea să devină ce a fost odată, ce e drept, cu pași mici.
Există mai multe proiecte de reabilitare, însă lucrurile se mișcă destul de greu. Planurile autorităților rămân însă destul de ambițioase. Spre exemplu, la începutul anului a fost finalizat un proiect de reabilitare a cărui valoare e estimată la 5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.
Investiția a vizat schimbarea completă a aleilor. De asemenea, o nouă fântână arteziană modernă a fost construită. Iar iluminatul și mobilierul urban au fost modificate la rândul lor. Planurile nu se opresc doar aici.
Administrația locală mai lucrează și la un proiect care ar pune Buziașul într-un top al stațiunilor din România. Este vorba despre un Aqua Park. Stațiunea din România poate renaște dintre ruine, deci, dacă lucrurile vor merge așa cum s-a stabilit deja.
„Am început deja să lucrăm la Proiectul Tehnic. Aveam aici un Studiu de Prefezabilitate pentru aquapark, dar acesta trebuie regândit, subdimensionat fiindcă banii sunt mai puțini decât prognoza inițială. Banii pentru Proiectul Tehnic vor intra în final în costul total al investiției”, a declarat pentru deBanat, primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu.