News

Stațiunile de schi din Europa ar putea fi închise în această iarnă, la cererea italienilor. Cine se opune

24.11.2020 | 19:49
Statiunile de schi din Europa ar putea fi inchise in aceasta iarna la cererea italienilor Cine se opune
ADVERTISEMENT

Italia propune tuturor țărilor din Uniunea Europeană închiderea stațiunilor de schi din toată Europa, însă Austria se opune.

Austriecii consideră că impactul pentru turism ar fi mult prea puternic dacă s-ar închide definitiv stațiunile montane, în ciuda pandemiei de Covid-19.

ADVERTISEMENT

„Pentru industria turistică din Austria şi turismul său de iarnă, pandemia de Covid-19 este o enormă ameninţare din orice punct de vedere, atât al sănătăţii dar şi economic”, a declarat marţi ministrul austriac al Finanţelor, Gernot Blümel, conform Digi 24.

Austriecii refuză să închidă stațiunile de schi în această iarnă

Pierderile financiare pentru doar trei săptămâni de pauză în preajma Crăciunului s-ar ridica la 2.4 miliarde de euro.

ADVERTISEMENT

Mai mult, austriecii par dispuși să închidă stațiunile doar dacă vor fi despăgubiți de UE cu 80% din totalul acestei sume.

„Dacă UE vrea cu adevărat acest lucru, va trebui să plătească”, a adăugat politicianul. Premierul italian Giuseppe Conte anunțase că va închide toate stațiunile montane și le-a cerut tuturor țărilor din UE să facă același lucru, sub o „coordonare europeană”, după lungi discuții cu Angela Merkel, Emmanuel Macron și Charles Michel, președintele Consiliului European.

ADVERTISEMENT

În acest sens, italienii cer închiderea totală a stațiunilor montane în toată Europa, nu doar în Italia. „Dacă pârtiile trebuie să rămână închise, acest lucru ar trebui să se aplice întregii Europe”, a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia. „Nu puteţi interzice schiul în Tirolul de Sud (Italia) şi permite accesul în Carintia (Austria). Ar fi o glumă inacceptabilă”, a completat politicianul.

Stațiunile de schi din Italia generează venituri anuale de 11 miliarde de euro, dintre care o treime provin din vacanțele petrecute de italieni în Alpi de Crăciun și Anul Nou.

ADVERTISEMENT

Experții consideră că stațiunile de schi din Austria sunt principalul focar de infecție cu Covid-19 din Europa, locul unde a izbucnit adevărata pandemie în urmă cu aproximativ un an. Cu toate acestea, austriecii nu sunt dispuși să își sacrifice industria HoReCa pentru perioada sărbătorilor de iarnă, spre deosebire de români sau alte țări.

„Lăcomia a avut prioritate în faţa responsabilităţii pentru sănătatea comunităţii şi a oaspeţilor”, au punctat jurnaliștii austrieci în luna martie.

ADVERTISEMENT
Tags: