Statuia a fost realizată în anul 2004 de către artistul tecucean Dan Mateescu. Atunci, Primăria din Tecuci a plătit 30.000 de dolari pentru lucrarea făcută din bronz.
La 18 ani de la acea vreme, încă nu i s-a stabilit un loc de amplasare în oraș. Astfel, bustul fostului domnitor al Moldovei a fost depozitat inițial într-un garaj al Primăriei Tecuci, după care la Depozitul de la Unitatea Militară, din zonă.
Pe data de 28 ianuarie 2022, Consiliul Local, în urma unei ședințe, a decis ca să scoată la suprafață statuia și să o monteze la vedere, în Tecuci. Însă, surpriză, în hala fostei unități militare nici urmă de bustul lui Ștefan cel Mare.
”Ce s-ar întâmpla dacă ar afla Ștefan cel Mare că bustul lui, făcut acum 18 ani, stă într-un garaj de atâta vreme?
E vorba de trei tone de bronz care a costat un miliard de lei în 2004. Este o investiție foarte mare“, a declarat prof. Vasile Ghica în cadrul Consiliului Local, scrie Ziarul Tecucean.
În urma acestei situații, Primăria Tecuci a anunțat că va merge la Poliție și va depune plângere penală pentru furt. Edilul orașului se întreabă cum a fost posibil furtul, în condițiile în care opera de artă este foarte grea.
”Cred că infractorii au tăiat-o la fața locului și, cel mai probabil, apoi au topit-o. Nici nu știu dacă furtul a avut loc în mandatul meu”, a declarat primarul Tecuciului, Lucian Costin, pentru viatalibera.ro
Același edil a mai spus că s-a constatat și furtul unor protecții din metal, care erau puse în jurul unor copaci din localitate. El este de părere că legea trebuie să fie mai aspră pentru infractori.
”Trebuie intervenit mult mai dur, pentru că așa nu mai merge. Poliția dă amenzi care nu se plătesc.
Transformarea acestora în zile de muncă în folosul comunității nu rezolvă nimic, ba dimpotrivă.
Aceste amenzi ar trebui transformate în zile de închisoare și, doar așa, poate, vom reuși să oprim furturile”, a mai declarat Lucian Costin pentru sursa menționată.