News

Statul american Florida, focar de COVID-19, amenințat de uraganul Isaias. Furtuna a ajuns în Bahamas

01.08.2020 | 12:08
Statul american Florida focar de COVID19 amenintat de uraganul Isaias Furtuna a ajuns in Bahamas
ADVERTISEMENT

Statul american Florida, focar de COVID-19 este amenințat de uraganul Isaias, un uragan care, deocamdată, a ajuns în arhipelagul Bahamas.

Abia de aici încolo, conform specialiștilor, acesta urmează să crească în intensitate înainte de a atinge coastele Floridei, un stat cu probleme serioase.

ADVERTISEMENT

Acesta se numără printre cele mai afectate de recrudescenţa pandemiei de COVID-19 în SUA. De altfel, Isaias a trecut de la statutul de furtună tropicală la cel de uragan de categorie 1 (din 5).

Uraganul Isaias amenință statul Florida

Lucrul acesta înseamnă că acum prezintă vânturi care ating viteze de până la 130 de kilometri pe oră, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

ADVERTISEMENT

De remarcat că vânturile sale au început să bată pe coastele din Bahamas, o ţară devastată în septembrie 2019 de uraganul de categoria 5 Dorian.

Acesta din urmă a provocat cel puţin 70 de decese, sute de dispăruţi şi pagube materiale de miliarde de dolari. A fost o adevărată tragedie ceea ce s-a petrecut atunci.

ADVERTISEMENT

Isaias s-a deplasat în noaptea de vineri spre sâmbătă spre centrul arhipelagului Bahamas, înainte de a atinge sâmbătă şi duminică regiunile de coastă ale peninsulei Florida, în mai multe zone pentru care a fost emisă “o stare de vigilenţă pentru uragan”.

Specialiștii spun că uraganul  “ar putea să aducă ploi puternice în sudul şi estul Floridei” și ar putea să cauzeze în anumite locuri “creşteri bruşte ale nivelului apelor” şi “inundaţii în oraşe”.

ADVERTISEMENT

Trebuie specificat că pe durata trecerii sale prin Republica Dominicană, unde 14 dintre cele 32 de provincii naţionale au fost plasate sub cod roşu, Isaias a făcut o victimă şi a provocat viituri.

“COVID e grav. Un uragan e grav. Dacă le combini, rezultatul e mai rău decât suma celor două. Ar avea un efect multiplicator, nu cumulativ”, spunea în aprilie Bryan Koon, fostul director al serviciilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă din acest stat american.

 

 

 

ADVERTISEMENT