News

Statul român, agenție imobiliară de lux. Câte milioane de euro a scos RA-APPS de pe urma vânzării proprietăților și ce s-a ales de ele

Statul român a înstrăinat 363 de imobile în perioada 2013-2022 și a obținut din această activitate aproape 80 de milioane de euro. RA-APPS deține, în continuare, active de peste 700 de milioane de euro.
09.08.2022 | 09:00
Palatul Primăverii, fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu, a rămas în administrarea RA-APPS / Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea
ADVERTISEMENT

Statul român a devenit unul dintre principalii jucători pe piața imobiliară, cu tranzacții de zeci de milioane de euro pe an doar din vânzarea de case, terenuri și apartamente. Conform unui raport realizat de RA-APPS (Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat) și consultat de FANATIK, în ultimii 9 ani au fost înstrăinate 363 de imobile, cu un profit la buget de peste 77 de milioane de euro.

Serele din Modrogan, cumpărate cu 4,4 milioane euro, urmau să devină cartier rezidențial

Doar în 2021, RA-APPS a vândut 11 imobile, în valoare de 10,5 milioane euro (fără TVA), ceea ce reprezintă, totuși, o mică parte din totalul activelor deținute de stat. La 31 decembrie, patrimoniul RA-APPS se ridica la 3,66 miliarde lei, adică circa 733 milioane euro.

ADVERTISEMENT

Cea mai scumpă proprietate vândută până acum la licitație de RA-APPS a fost o seră cu flori și răsaduri, cu terenul aferent (4.200 mp), în Aleea Modrogan nr 1A. Licitația a avut loc în noiembrie 2014 și a fost adjudecată de un important dezvoltator imobiliar, pentru 4,43 milioane euro.

Aici urma să se ridice un cartier cu apartamente de lux, One Modrogan, însă investițiile au fost oprite de instanță printr-o hotărâre definitivă, la solicitarea edilului Nicușor Dan.

ADVERTISEMENT

Apartamentul cu două camere în care a locuit generalul Gușă, vândut pentru un preț record

Al doilea cel mai scump imobil vândut de statul român este un bloc din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr 21, vândut la licitație în noiembrie 2021 pentru 2,3 milioane euro. Suprafața imobilului este de aproape 4.500 mp iar la parter se află mai multe spații comerciale, dintre care unul a fost sediu PNL. RA-APPS a vândut doar o parte din acest imobil.

Un apartament cu 2 camere, în suprafață de 126 mp, situat în Bulevardul Aviatorilor nr 100 a fost adjudecat în decembrie 2020, pentru suma fabuloasă de 2,26 milioane euro (plus TVA). Aici a locuit familia generalului Ștefan Gușă, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române începând cu anul 1986 și care a avut un rol determinant în Revoluția din 1989.

ADVERTISEMENT

După moartea generalului Gușă, în apartamentul de la etajul 1 al blocului din Aviatorilor 100 a rămas văduva acestuia, care a fost evacuată în urmă cu câțiva ani, după ce Regia a refuzat să-i mai prelungească contractul de închiriere.

Clădiri de birouri, în locul fostului hotel al PCR din Suceava

În iunie 2015, RA-APPS a vândut, cu 2,12 milioane euro, Vila 11 din Snagov, folosită de protocolul de stat pentru vacanțele șefilor comuniști, înainte de 1989. În prezent, imobilul de 2.000 mp, aflată pe un teren de 27.500 mp, este sediul companiei Electrocarbon SA.

ADVERTISEMENT

Complexul hotelier Gloria din Suceava a fost vândut în iulie 2016 către un om de afaceri local pentru suma de 2,05 milioane euro (plus TVA). Proprietatea avea în componență un restaurant și mai multe anexe, având o suprafață utilă de 2.100 mp și un teren de 5.000 mp.

Hotelul a aparținut Partidului Comunist Român iar anul trecut, Vasile Armean, fostul proprietar al companiei Betty Ice, a obținut un certificat de urbanism pentru o clădire de birouri, însă a anunțat că vrea să ridice aici și un bloc de locuințe.

O altă proprietate extrem de scumpă vândută de RA-APPS este o vilă situată pe Șoseaua București-Ploiești (vis-a-vis de benzinăria Petrom de lângă Casa Presei). Imobilul de 462 mp (cu un teren de 6.700 mp) a fost achiziționat de un investitor pentru 1,9 milioane euro și a rămas în circuitul privat.

Ce imobile de valoare mai deține RA-APPS

Prețul mediu pentru care RA-APPS a vândut o proprietate a fost de peste 210.000 euro. Din lista publicată de Ra-APPS lipsesc, totuși, câteva tranzacții mari despre care presa a scris în ultimii ani. Este vorba despre un teren de 4.106 mp în Bulevardul Mircea Eliade, vândut, anul trecut, cu 13,6 milioane euro și o vilă din șoseaua Kiseleff, cumpărată cu 5 milioane de euro, în 2012, de o companie deținută de omul de afaceri Gheorghe Stelian, apropiat la acea vreme de Elena Udrea.

Printre cele mai scumpe proprietăți pe care Regia încă le mai deține se numără: Palatul Victoria, Sala Palatului, Casa Presei Libere, Palatul Știrbei,  complexul Lotus din Neptun, vilele Carpați, Postăvarul și Izvorul din Predeal, Palatul Olănești cu heliport, complexul Scroviștea cu bazin, popicărie și cramă, Palatul Snagov, vilele Lac 1 și 2, vila Dante sau Palatul Primăverii.

ADVERTISEMENT