Afacerile unui antreprenor din Vrancea vor fi afectate semnificativ de construcția Autostrăzii A7, mai precis de tronsonul dintre Focșani și Bacău.
Cu toate acestea, instanța i-a acordat despăgubiri de peste 14,5 milioane de euro, potrivit deciziei Tribunalului Vrancea, scrie stiripesurse.ro
Tribunalul Vrancea a hotărât, pe 18 iunie, ca fermierii Viorel și Ionela Macovei să primească despăgubiri de 14.566.417 euro (75.454.809 lei). Ministerul Transporturilor inițial le-a oferit doar 40.692 de euro, conform Ziarul de Vrancea.
Viorel Macovei susține că a investit peste 13 milioane de euro în ferma sa situată în comuna Țifești, pe unde urmează să treacă noua autostradă.
Ferma, care adăpostește peste 800 de vaci ce produc zilnic mai mult de 11.000 de litri de lapte, include facilități de depozitare pentru furaje, tancuri de răcire și depozitare a laptelui, precum și sisteme de muls moderne.
Acum doi ani, Viorel Macovei declara că, deși nu se opune dezvoltării infrastructurii, autostrada îi va distruge munca de-o viață și nu va primi „despăgubiri echitabile” pentru pierderile suferite.
„Este tardiv acum, iar singura soluție să primesc despăgubiri este să apelez la instanță. Am cea mai mare fermă de vaci bio din țară, trebuie să respect multe condiții stricte, ceea ce nu se mai poate din moment ce autostrada va trece prin fermă.
Vă mai dau un exemplu: în cazul fermei bio, trebuie să asigur minimum 27 mp spațiu de mișcare în aer liber pentru fiecare vacă. Iar la fermă eu am 830 de animale.
Să nu mă înțelegeți greșit: și eu doresc dezvoltare, și eu vreau autostrăzi în România, dar această autostradă îmi distruge afacerea de milioane de euro, fără să primesc despăgubiri echitabile”, spunea la acea vreme Macovei.
De asemenea, fermierul revoltat a mai precizat că nu a fost înștiințat din timp despre faptul că viitoarea autostradă va trece prin proprietatea sa. El spune că a mers la toate autoritățile să întrebe ce se întâmplă.
„S-a făcut studiu de fezabilitate pe teren fără să întrebe proprietarii. În cursul anului 2021, am aflat despre această autostradă că va trece prin Vrancea, dar nu ştiam că o să treacă exact prin ferma mea. Apoi, m-am trezit cu ei efectiv în ferma de vaci. Am întrebat pe la Prefectură, pe la Consiliul Judeţean, pe la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii, pe unde s-a putut să întreb. Le-am zis aşa: domnilor, chiar treceţi prin ferma mea?”, spunea Viorel Macovei pentru Radio România Actualităţi, în anul 2022.