FCSB se duelează cu Fenerbahce în ultima etapă din „Faza Ligii” UEFA Europa League. Partida de pe Arena Națională va începe destul de târziu, de la ora 22:00, iar STB a venit cu o decizie în favoarea suporterilor.
Fanii ce vor asista la FCSB – Fenerbahce nu vor trebui să se gândească cu ce se vor întoarce acasă. STB a venit în sprijinul suporterilor și a anunțat că programul transportului în comun va fi prelungit.
Mai exact, liniile 1, 10, 86, 90, 104 și 143 vor circula până după miezul nopții. Totodată, TPBI a anunțat că traseele autobuzelor 86, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate de către Brigada Rutieră de Poliție.
„Liniile 1, 10, 86, 90, 104 și 143 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de joi, 29.01.2026, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FCSB – Fenerbahce SK, programat de la ora 22.00, pe „Arena Națională”.
Dacă situația o va impune, sub directa coordonare a agenților de ordine publică și a agenților Brigăzii Rutiere de Poliție, traseele liniilor 86, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate”, s-a arătat în comunicatul TPBI.
Toate liniile prelungite vor circula în jurul Arenei Naționale până aproape de ora 00:10. Tramvaiele, autobuzele, respectiv troleibuzele vor fi suplimentate și se vor afla la stația de la stadion la interval de câteva minute.
Liniile sunt programate astfel:
Eșecul suferit în fața celor de la CFR Cluj a fost picătura care a dus la reacția fanilor FCSB. Liderii Peluzei Nord s-au reunit pentru a discuta viitorul relației cu campioana en-titre, iar hotărârea luată a fost una neașteptată.
Gigi Mustață a explicat că Peluza Nord a hotărât, în unanimitate, ca la următoarele partide ale FCSB să fie prezentă pe stadion fără steaguri sau bannere. În plus, suporterii au decis să nu încurajeze echipa. Motivul acestei decizii este faptul că fanii consideră că jucătorii antrenați de Elias Charalambous nu sunt demni de susținerea lor. Este de așteptat că atmosfera de pe Arena Națională la meciul cu Fenerbahce să fie una anostă, asta în ciuda celor 25.000 de fani așteptați.
„În unanimitate am hotărât să începem cu un protest pașnic. Venim la meci, dar fără steaguri, bannere, mesaje și fără să cântăm. Vom fi alături de echipă și nimic mai mult. Considerăm că nu ne merită”, a declarat Gigi Mustață în direct pe canalul de YouTube Templul Sportului.