News

Stea în devenire, caut țară normală! Antrenamente în mall, pe banii părinților, pentru Lucian Velcu, „țâncul minune” al patinajului românesc

26.02.2020 | 13:54
Stea in devenire caut tara normala Antrenamente in mall pe banii parintilor pentru Lucian Velcu tancul minune al patinajului romanesc
ADVERTISEMENT

Stea în devenire, caut țară normală! Așa l-am putea descrie în doar câteva cuvinte pe Lucian Velcu, un țânc de numai 6 ani care impresionează prin atitudine, curaj, perseverență și talent. Ușor neastâmpărat, mereu pus pe șotii, dar atent la fiecare mișcare, așa cum îi stă bine unui viitor campion, puștiul blondiu pare că nici nu înțelege drumul pe care Dumnezeu i l-a hărăzit în viață. Posibil să o facă, dar copiii au un stil aparte prin care văd totul. Pentru ei, limitele încă nu există și lumea se împarte sec și suficient în două – bine și rău.

Stea în devenire, caut țară normală!

Este ora 05.30 dimineața! E un frig de crapă pietrele și nici babele n-au plecat la biserică pentru slujba de sâmbătă. Câinii n-au chef de hoți și hoții n-au chemare la ora asta. În definitiv, cine naiba se dă jos din pat acum? De ce și pentru ce?

ADVERTISEMENT

Și totuși cine se trezește cu noaptea în cap, departe ajunge. Doar că trebuie să meargă încet. E prima înțelegere pe care Lucian o face în această zi și pe care o respectă cu sfințenie. Lângă el, încă legat de Paradisul mamei, fratele cel mic, Sebastian visează în culori frumoase. De data aceasta, tatăl este responsabil cu trezirea și primii pași ai zilei. Urmează un mic dejun pe repede înainte și drumul către patinoarul Telekom Arena unde Lucian este „luat în primire” de antrenoarea Maria Balea.

Antrenamente în mall, pe banii părinților, pentru Lucian Velcu, „țâncul minune” al patinajului românesc

„Nu știu dacă eu aș fi putut ține pasul așa cum o face el. Și asta de la numai 5 ani. În cursul săptămânii se trezește la 06:30, merge la grădiniță, după care la antrenament de la orele 13, care durează 1 oră și 15 minute.

ADVERTISEMENT

Sâmbăta trezirea la 5:30 pentru a pleca la 6:30 la patinoarul Telekom Arena, unde se antrenează 2 ore pe gheață, urmate de o oră antrenament pe uscat, off ice. În perioada competițiilor, programul de sâmbătă se repetă pe parcursul întregii săptămâni”, spune Cristian Velcu, tatăl puștiului.

La ora la care mulți copii fermecați încă de aventurile lui Tom Sawyer sau Huckleberry Finn se întorc pe partea cealaltă, „țâncul”  Lucian își ia avânt și iese pe gheață. E în continuare rece, pe alocuri frig, dar este obișnuit deja. Pentru că gheața nu e nimic altceva decât fericire condensată pentru el. Și lucrul acesta se observă și din faptul că nu a pierdut până acum niciun concurs rezervat categoriei lui.

ADVERTISEMENT

„E un sentiment de bucurie, mândrie, care răzbate greu prin norul de tensiune și temere să nu rateze vreun element din program. Ți se confirmă faptul că drumul ales este unul bun și că munca depusă a meritat.

Spre fericirea lui, a luat mereu locul I, dar s-a întâmplat să rateze elemente din program și a fost foarte supărat. I-am explicat că vor fi și momente în care nu v-a ocupa locul I pentru că sunt și alți copii care se antrenează și muncesc mult”, continuă tatăl, întrerupt de vocea mamei.

ADVERTISEMENT

„Antrenoarea știe ce și cum să îi zică să facă. Nu e nimic periculos, în principiu. Se mai întâmplă să se rănească. A avut un cucui zdravăn o dată, dar era la început. În concurs îmi stă inima să nu cadă pentru că îl depunctează”, subliniază și Irina Velcu.

Și cam atât cu partea romanțată a poveștii. De aici încolo, undeva în spatele celor câteva minute în care Lucian este tot un zâmbet, se află un efort financiar impresionant al părinților, efort generat și de un minister imun la problemele unui sport care deocamdată nu are o Simona Halep care să impulsioneze. Și în stilul acesta, probabil că nici șanse să o descopere nu prea sunt. Pentru că, în România, patinajul reprezintă mai degrabă un hobby.

„Într-adevăr, acest sport suferă enorm la capitolul baze de antrenament. Singurul patinoar din Bucuresti care asigura condiții optime sportivilor era Flamaropol, dar dărâmat și în reconstruire de vreo 8 ani, cred, și fără speranța de a fi finalizate lucrările in viitor.

Lucian se antrenează pe patinoarul din incinta AFI Mall, în cursul săptămânii și pe patinoarul Telekom Arena din Otopeni, sâmbătă. Din păcate în cursul săptămânii este dicificil să îl ducem acolo”, adaugă tatăl, vizibil deranjat de întreaga situație.

Costurile nu sunt deloc de neglijat. Rezultatele frumoase pe care le-a obținut n-au impresionat pe nimeni. Guvernul și-a continuat eterna joacă de-a șoarele și pisica, moțiunile de cenzură au aruncat moneda EURO în aer, ministerele sunt și nu prea, în timp ce federațiile de specialitate au rămas de izbeliște să împartă un nimic în cât mai multe părți.

„Pffff! Mult! Mult! Mult! Toate costurile sunt susținute integral de către părinți și se ridică la o medie de aproximativ 3500-4000 pe lună. În costul acesta este inclus și costul patinelor și al taberei de vară, la care el nu participă din lipsa banilor.

Costul unui asemenea „camp”, se ridică la suma de 1500-2000 de euro. Costul lunar, doar cu antrenamentul, este de 2500 de lei în perioadele fără concursuri și cresc in perioada competițiilor. Și dacă vârsta mică a lui Lucian este un avantaj pentru debutul sportiv, pentru atragerea sponsorilor nu pare să fie.

Societățile comerciale fug de sponsorizare, chiar dacă acești bani pot fi redirectionați din impozitul plătit statului roman. Acesta este și motivul din cauza căruia Lucian nu se poate antrena în fiecare zi și nu poate efectua și antrenamente de uscat”, spun părinții puștiului blond care își continuă liniștit „joaca” pe gheață.

De altfel, în acest moment, patinajul pare un sport condamnat în România. „Fiind în perioada de creștere schimbă două perechi de patine pe an, dar din cauza prețurilor el schimbă doar una. I le cumpărăm puțin mai mari și scăpăm de o a doua achiziție. Nu-i normal, pentru că-i afectează prestațiile și confortul piciorului, dar ne adaptăm condițiilor.

Din păcate situația juridică a Federatiei Române de patinaj e nefericită, fiind în dizolvare și in încercarea de reînființare. Așa că suportul financiar din partea federației nu există. Sunt oameni implicați, din jurul federației, care depun eforturi pentru desfășurarea competițiilor”, precizează Cristian Velcu.

„Pentru a dezvolta ceva sunt necesari bani. Nu poți creste sportul, în general, doar cu bune intenții. Copiii muncesc, părinții depun efort, antrenorii la fel, dar nu-i suficient. Este nevoie de o bază mare de selecție, iar această bază nu prea poate exista având în vedere costurile pe care trebuie să le susțină părinții.

În primul rând cred că sunt necesare minim două patinoare în Bucuresti, la standard, nu mall-uri unde sportivii profesioniști fac slalom printre alți oameni. Patinoarul din Otopeni este greu accesibil în timpul săptămânii când traficul este infernal. Este necesar suportul MTS și al Primăriei Capitalei.

Primăria s-ar putea implica, dar nu dorește. Probabil că nu aduce voturi. Vezi situația patinoarului Flamaropol, în construire de vreo 8 ani. Pentru 2020 a primit bani, cred că pentru pază și conservare, pentru că nu cred să mai ajungă și pentru altceva.

E greu să se ridice un patinator de top, o Halep a patinajului românesc fără implicarea statului. Privatul costă enorm. Unde ar fi fost Halep fără eforturile extraordinare ale părinților?! Statul știe doar să-și asocieze imaginea cu aceste excepții”, încheie acesta.

Lângă el, „țâncul minune” alunecă grațios, departe încă de problemele unei țări dezinteresată de succesul și talentul lui. Cu 5 competiții câștigate, ultima dintre ele chiar Cupa României, categoria Recreational Basic A, Lucian Velcu nu înțelege de ce uneori „sare” peste un antrenament. E ca o ședință de pregătire „pe uscat” impusă de guvernanți, indiferent de culoarea lor politică. Guvernanți care abia așteaptă un succes răsunător pentru o nouă baie de mulțime și un ocean de promisiuni care îngheață în secunda în care se întorc cu spatele. Ce păcat că nu se poate patina pe ele.

Este ora 09.30 dimineață și la televizor încep Tinerii Titani, un serial de desene animate la modă printre puștii de vârsta lui. Lucian tocmai a încheiat cele 3 ore de antrenament. A pierdut încă un episod, dar a învățat să viseze cu ochii deschiși și părul în vânt la un viitor aparte.

E frig în continuare! Și-n România, clasa politică are grijă să nu le ofere nicio șansă unor copii talentați!

 

ADVERTISEMENT