STEAUA. Mesaj pentru Gigi de la vedeta Viitorului: ”Vreau TITLUL!”

STEAUA. Două dintre ţintele lui Gigi Becali de la Viitorul, Bogdan Ţîru şi Romario Benzar, au plecat în cantonament în Cipru. Finanţatorul a încercat în mai multe rînduri să-l convingă pe Gică Hagi, mărind de fiecare dată oferta, să-i cedeze nişte jucători.

STEAUA. De fiecare dată s-a lovit de eşec. Cei doi fotbalişti vor fi păstraţi în lotul Viitorului cel puţin pînă la vară. Hagi visează acum titlul. Viitorul se află pe primul loc.

"Nu am apucat să facem nici un antrenament aici, terenurile de la bază erau pline de zăpadă şi abia aşteptăm sa dăm de puţină căldură şi să ne antrenăm foarte bine. Credem în şansa noastră, vrem să facem un cantonament foarte bun în Cipru, să creăm nişte relaţii de joc mult mai bune decît au fost anul trecut, să luăm fiecare meci în parte şi să încercăm să cîştigăm. Deocamdată vreau să rămân aici, să am continuitate şi să joc cât mai bine”, a declarat Ţîru.

”Avem un grup foarte bun pentru că am rămas numai jucători din academie, ne ştim de mici şi vrem să ne antrenăm cît mai bine să cîştigăm primul meci, cu Dinamo. Nu ştiu dacă a fost un interes foarte mare din partea FCSB, vreau să rămîn aici, nu mă interesează ce se vorbeşte de mine", a continuat fotbalistul.

"A fost o vacanţă bine meritată, ne-am încărcat bateriile pentru cantonament şi pentru începerea campionatului. Sperăm să avem parte de o pregătire foarte bună şi să intrăm bine în noul an. Vom aborda cu alt moral pregătirea, presiunea va fi mult mai mare pentru ca sîntem pe primul loc. Mergem în Cipru să muncim şi cu siguranţă ne vom întoarce de acolo mai puternici.

În România nu am făcut nici un antrenament, în Constanţa era zăpada de un metru şi ceva. Sperăm ca pînă pe patru februarie vremea să fie ok şi să putem începe campionatul. Nu contează ce fac celelalte echipe, contează că sîntem noi pe primul loc, ceilalţi se uită acum la noi.

Nu cred că acum este momentul să plec. În vara se fac transferurile importante. În 2017 mi-am propus să iau campionatul cu Viitorul şi cu echipa naţională să ne calificăm la mondiale. Perioada de iarnă este foarte importantă pentru că te ţine tot anul. Avem două săptămîni în Cipru, unde avem timp să ne încărcăm bateriile pentru tot sezonul", a declarat Romario Benzar.

viewscnt
1 EUR4.6599 lei+0,0343
1 USD3.8182 lei+0,0496
1 XAU163.5981 lei+0,9231