STEAUA. Fostul şef al galeriei Stelei Gheorghe Mustaţă, condamnat recent, definitiv, la sapte ani şi jumătate de închisoare în dosarul de violenţă, tentativă la omor şi şantaj prin taxe de protecţie, a primit o nouă pedeapsă: 13 ani de detenţie. Acesta a fost găsit vinovat într-un alt dosar de tentativă de omor.
STEAUA. În decizia luată luni de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă, se precizează că infracţiunile ce au făcut obiectul procesului au fost comise de Mustaţă în stare de recidivă postexecutorie. Judecătorii au decis, în final, condamnarea acestuia la 10 ani de închisoare, cu un spor de trei ani, astfel că fostul şef al galeriei Stelei are de executat 13 ani de detenţie, din care va fi scazută perioada în care acesta a fost în arest preventiv.
STEAUA. Prin aceeaşi decizie, nepoţii lui Mustaţă – Doru Gabriel Mustaţă şi Ştefan Cristian Mustaţă – au fost condamnaţi la şapte ani şi patru luni pentru tentativă la omor, respectiv şase ani şi patru luni de închisoare pentru complicitate la această infracţiune. Un alt inculpat, Andrei Tiberius Dumitru, a primit doi ani de detenţie cu executare pentru violare de domiciliu, în timp ce Marian Florin Buboia şi Marian Daniel Covaci, judecaţi tot pentru violare de domiciliu, au fost achitaţi.
STEAUA. Instanţa a mai decis ca Gheorghe Mustaţă şi nepoţii lui să platească 10.000 de euro daune morale lui Gogu Mecic – victima agresiunii ce a dus la acest proces – şi 1.920 de lei daune materiale Spitalului “Bagdasar Arseni” Bucureşti. Hotărîrea Tribunalului Capitalei poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. În noaptea de 29 spre 30 mai 2013, Secţia 16 Poliţie Bucureşti a fost sesizată de Aurel Mecic cu privire la faptul că pe Şoseaua Giurgiului, la intersecţia cu strada Bacovia, s-au strîns mai multe persoane care l-au ameninţat că o să vină la el împreună cu membrii clanului Sportivilor.
STEAUA. Poliţiştii au gasit atunci în zona indicată de Mecic patru persoane, care au fost legitimate. În timp ce agenţii notau datele celor patru, “la faţa locului s-au prezentat Gheorghe Mustaţă, Doru Gabriel Mustaţă şi Ştefan Cristian Mustaţă cu autoturismul marca Ford cu numărul (…). Acesta (Gheorghe Mustaţă – n.r.) s-a adresat grupului de persoane, sfătuindu-le să meargă acasă şi să pună capăt stării conflictuale”,arătau procurorii în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Gheorghe Mustaţă şi a celor doi nepoţi ai acestuia. Ulterior, Mustaţă şi nepoţii săi s-au dus direct la adresa lui Mecic, unde, în acelaşi timp, “şi-au făcut apariţia aproximativ 20 de persoane”, care au patruns în curtea imobilului înarmaţi cu bate, cuţite şi bastoane telescopice. În timpul conflictului, şeful galeriei steliste şi nepotul său Doru Gabriel Mustaţă au înjunghiat un bărbat care, grav rănit, a fost transportat de urgenţă la spital.
STEAUA. Procurorii au mai aratat în referat că incidentul s-a produs după ce Aurel Mecic, bărbatul care a chemat Poliţia, l-a agresat în mod repetat pe fiul unui apropiat al lui Gheorghe Mustaţă. Într-un alt dosar, fostul lider al galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamnat definitiv de înstanţa supremă, în 2 octombrie, la şapte ani şi şase luni de închisoare, în dosarul de violenţă, tentativă la omor şi şantaj sub forma unor taxe de protecţie, în care a fost judecat alături de 41 de persoane.
Sursa: www.ştirileprotv.ro