Cronica unei despărţiri: Craiova să mai vorbească despre fotbal când nu o să se mai creadă nici Primărie, nici Talent

În anul 1234 î.Hr, când în Bănie se inventa omul din Neanderthal şi closetul format din trei pari (nu insist asupra fenomenului…), primul gând al localnicului a fost „hai să luăm campionatul!”. Mai târziu, când lumea din cetate a crescut biped, l-au şi luat. Nu de alta, da’ nu i-a văzut nimeni… Şi mai încoace, după ce visele, visurile şi coşmarurile s-au contopit în acelaşi cozonac, băieţii au crezut, din nou, în muşchii lor. Şi legea străzii spune că atunci când te dai în balet de steroizi, vine cineva şi te bate. Acelaşi „cineva”…

Universitatea Craiova e o instituţie. Jucătorii şi restul anturajului din jurul „facultăţii” sunt doar nişte figuranţi, care s-au prins că se fumează mai mişto „iarbă” în curtea şcolii, decât pe islaz. Universitatea Craiova a mai fost şi o echipă de fotbal, care se hrănea dintr-un spirit şi care năştea idei. Pe vremea aia, alde Balaci, Negrilă şi Geolgău, iar mai târziu Badea, Săndoi şi Gică Popescu, nu se plângeau că-i calcă Steluţa ceauşistă, ci săpau ziduri de apărare şi băteau „comunizmu’” fotbalistic, cu armele lui. Sigur, în pauze, mai ieşeau la un Cico avec Nadia, dar asta le era permis pentru că Ei însemnau Rebeliunea împotriva Bucureştiului. Astăzi, „rebeliunea” se măsoară în scuze, în „bisericuţe” prea multe într-un oraş prea mic şi în fiţe, care n-au nicio legătură cu fotbalul şi nici cu sportul, în general.

Cineva remarca foarte bine, într-un comentariu: „Steaua le-a dat 8 goluri, numai anul ăsta!”. Cam asta e Craiova. O echipă despre care se spune că ar juca fotbal. Marea nebunie a oltenilor nu e talentul, aşa cum – sânge din sânge fiind – mi-ar plăcea şi mie să cred, ci infatuarea grupei de sânge. Sau de talent. P’ăştia nu i-a învăţat nimeni, acasă, să vorbească atunci când n-au gura plină!

Bunul simţ oltenesc e ca un closet făcut din trei pari: cu unul te ţii de şotii, cu al doilea te gândeşti la nevasta vecinului şi cu al treilea alungi câinele care vine să-ţi halească producţia de orgoliu.

Faptul că Dumnezeu, în cârdăşie cu Primăria, le-a dat pe tavă un stadion occidental, i-a făcut pe juveţi să creadă că au şi echipă „OZN”. Asta e cea mai bună dovadă că, de la o vreme, în Oltenia se face vin prost, chestie care justifică şi durerile de cap şi de talent nu doar ale suporterilor, ci şi ale jucătorilor. Domnul Marcel Popescu, de altfel un eminent preşedinte şi strateg de renume mondial, inclusiv australian, consideră că alde Băluţă&co. sunt fruntea ţării, dar uită că, la ei în oraş, toate lucrurile sunt pe invers, adicătelea şi fruntea le stă-n ceafă. Adică în locul ăla în care CFR şi FCSB se uită la pârlita de CSU, în arealul clasamentului.

La fonfeuri, Craiova e campioană mondială. Şi la scenarită. Sigur, e de vină Becali că „vrea să-l ia pe Mangia” şi nu apărarea lor de trei parale. E de vină Dennis Man că-şi bate joc de tot careul Craiovei, împopulat cu cămile neaoşe, nu alde Mitriţă, care nu-i în stare să dea, măcar, o pasă.

Craiova ar trebui să înveţe să vorbească despre fotbal atunci când n-o să se mai creadă nici Primărie, nici Talent, ci când va pricepe că al ei – deja brevetat – „tiki-caca”, adică pasa eternă cu trecutul, e găunoasă şi naşte monstruleţi.