Militarii de la Steaua, prima reacţie după ”bătălia” de pe Arenă!

Filon Stan   
in Stiri sportive
17/04/2018, 10:37
Militarii de la Steaua, prima reacţie după ”bătălia” de pe Arenă!

Oficialii CSA Steaua au oferit prima reacţie oficială de după partida disputată pe Arena Naţională în compania Academiei Rapid, scor 1-3, pe parcursul căreia au avut loc incidente violente în tribune, între fanii celor două echipe, dar şi cu jandarmii care au fost nevoiţi să pătrundă pe stadion. 

“Ne disociem de acest comportament! A fost o imagine negativă la adresa fotbalului. Toată săptămâna am avut acţiuni comune cu membrii galeriei, am avut asigurări din partea lor că lucrurile merg într-o cale bună. Noi aveam nevoie de sprijinul lor. Nu putem acum să generalizăm, dar tot ce s-a întâmplat aruncă o lumina nefavorabilă şi munca lor ca galerie. Incidentele sunt de condamnat. Acest tip de comportament nu are ce căuta pe stadioane într-o ţară membra UE.

”Cei care au dat naştere acestor conflicte trebuie să răspundă conform legii”

O persoană trebuie să accepte că o altă persoană de lângă el poate să susţină pe cine doreşte. Clubul Sportiv al Armatei se disociază total de astfel de comportament. Cei care au dat naştere acestor conflicte trebuie să răspundă conform legii”, anunţă CSA Steaua pentru gsp.ro.