Fotbal intern

STEAUA-DINAMO. O LEGENDĂ îi vede pe “cîini” campioni! “Steaua nu e favorită”

STEAUA-DINAMO. Dudu Georgescu îşi aminteşte cu nostalgie, pentru FANATIK.RO, de duelurile Steaua - Dinamo din perioada sa de glorie, dar este optimist şi înaintea celui care se va juca vineri de...
31.10.2014 | 18:41
STEAUADINAMO O LEGENDA ii vede pe ciini campioni Steaua nu e favorita

STEAUA-DINAMO. Dudu Georgescu îşi aminteşte cu nostalgie, pentru FANATIK.RO, de duelurile Steaua – Dinamo din perioada sa de glorie, dar este optimist şi înaintea celui care se va juca vineri de la ora 20:30 pe Arena Naţională. Chiar dacă cei mai mulţi oameni de fotbal o văd pe Steaua favorită, Dudu Georgescu este de părere că Dinamo are şansa ei, mai ales că o victorie a “cîinilor” i-ar apropia pe jucătorii lui Flavius Stoican la doar trei puncte de rivalii din Ghencea.

STEAUA-DINAMO. Domnule Georgescu, cum vedeţi meciul din această săptămînă dintre Steaua şi Dinamo?

– Îl aştept cu nerăbdare! Ca de obicei, un astfel de meci este unul special, care nu se compară cu nimic altceva. Nu se poate vorbi despre favorite, chiar dacă mulţi spun că Steaua are prima şansă. Dinamo are fotbalişti tineri, care pot face diferenţa.

Dacă Dinamo cîştigă, poate fi considerată o surpriză?

– Oarecum, da. Ar fi poate o surpriză, pe care însă o aşteptăm toţi dinamoviştii! Dar să fim serioşi, Dinamo este o echipă bună acum, în creştere şi eu consider că în scurt timp vom reveni în top. Într-un an, maximum doi, Dinamo se va lupta din nou la cîştigarea titlului, veţi vedea! Acum, trei puncte îi duc în coasta Stelei, iar fotbalul are multe surprize.

STEAUA-DINAMO. “Îmi plăceau victoriile noastre cu goluri multe din Steaua – Dinamo”

Care sînt cele mai frumoase amintiri ale dumneavoastră din meciurile Steaua – Dinamo?

– Oho! La cîte sînt, nici nu mai ţin minte la cît de multe au fost! Dar alea cu multe goluri în care cîştigam noi îmi plăceau cel mai mult, normal! Au fost victorii cu 5-2, cu 4-3, nu-mi mai aduc aminte exact anii. Dădeam cîte două, cîte trei goluri în unele partide, nici nu mai ştiu acum să vă spun, dar era ceva deosebit de fiecare dată.

Credeţi că va mai apărea un fotbalist care să marcheze ca dumneavoastră, 252 de goluri în Liga 1?

– Păi mă reapuc eu şi mai dau încă pe atîtea (rîde cu poftă)! Lăsînd gluma la o parte, trebuie să spunem că înainte atacanţii se gîndeau la numărul golurilor, asta este cartea noastră de vizită! Acum, dacă-i întrebi, mai importante sînt salariile, cîţi bani iau şi cînd vine vorba despre goluri au două pe an. Este un adevăr trist, dar cît se poate de real…

Dănciulescu a fost totuşi destul de aproape…

– Danciu a fost un jucător excepţional! Eu chiar l-am certat anul trecut că s-a lăsat, putea să mai joace lejer cîţiva ani! Avea loc şi la meciul de acum. E adevărat, avea concurenţă dură cu lupii tineri de acum, mai ales că Marius Alexe şi Kamil Bilinski sînt atacanţi foarte buni, dar faţă făcea fără probleme.

4 titluri a cîştigat Dudu Georgescu cu Dinamo: 1975, 1977, 1982, 1983

De patru ori a fost golgheter al Ligii 1 atacantul: 1975, 1976, 1977, 1978

P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!

Tags: