Sport

STEAUA. EXCLUSIV / Drama lui Tănase! “Şi-a OPERAT mama!”

STEAUA. Cristi Tănase a marcat o “dublă” cu Viitorul, însă evoluţia sa a fost umbrită de gesturi care nu-i fac cinste. După ce arbitrul a pus punct primelor 45 de minute, suporterii de la...
30.03.2015 | 00:04
Cristian Tanase la pamant.

STEAUA. Cristi Tănase a marcat o “dublă” cu Viitorul, însă evoluţia sa a fost umbrită de gesturi care nu-i fac cinste. După ce arbitrul a pus punct primelor 45 de minute, suporterii de la tribuna a II-a l-au luat la ţintă pe Tănase. “Băi ţărane!”, s-a auzit din partea fanilor, moment în care căpitanul Stelei şi-a pierdut cumpătul şi a scuipat înspre cei care stăteau acolo. Reacţia l-a transformat pe Tănase în persona non grata pentru fani, chiar dacă mijlocaşul a avut puterea să-şi ceară scuze la o zi după incident.

Intervenţia a avut loc la Braşov

STEAUA. În ultimul timp, Tănase este cu nervii la pămînt, iar FANATIK.RO vă prezintă, în exclusivitate, care este principala cauză care a dus la ieşirea mijlocaşului din partida cu Viitorul. În urmă cu mai multe săptămîni, “Dodel” a trecut printr-o grea încercare. Cristina, fiinţa care i-a dat viaţă, a suferit o intervenţie chirurgicală importantă, iar acum face eforturi să îşi revină. Mama fotbalistului Stelei a fost operată la o clinică privată din Braşov, unde a ajuns pe mîna unui specialist în domeniu. Problemele de sănătate ale părintelui l-au dărîmat pe Tănase, care, conform unor surse, cu greu se putea concentra la antrenamente şi la partidele oficiale.

Îşi vizita aproape zilnic mama

STEAUA. De altfel, susţin sursele FANATIK.RO, Tănase a făcut în repetate rînduri naveta de la Bucureşti la Braşov pentru a fi alături de mama sa. “Cum avea puţin timp liber, Cristi se ducea la clinică pentru a-şi vizita părintele. Iar dacă a doua zi nu avea antrenament, rămînea peste noapte la Braşov. Era foarte afectat în acea perioadă”, a povestit un apropiat al mijlocaşului pentru FANATIK.RO. În urmă cu cinci ani, Cristina Tănase a avut grave probleme de sănătate, nu îşi mai simţea mîinile şi picioarele, iar dimineaţa şi seara mergea la spital, pentru tratament.

Huiduit la Steaua, dar şi la echipa naţională

STEAUA. Problemele din viaţa personală ale lui Tănase s-au răsfrînt şi asupra carierei la echipa naţională. “Dodel” şi-a pierdut locul de titular, iar în partida cu Insulele Feroe a luat loc pe banca de rezerve. A fost introdus în minutul 60, în locul lui Rusescu. Dar prestaţia lui “Dodel” a fost slabă, iar publicul de pe “Ilie Oană” l-a huiduit la fiecare atingere de balon. O nouă lovitură pentru mijlocaş, după ce fanii din Ghencea i-au promis că-i vor face viaţa un infern la următoarele partide. Totuşi, nu este exclus ca părţile să îngroape securea războiului, în urma unei şedinţe dintre fanii stelişti şi fotbalist ce va avea loc în această săptămînă ( vezi detalii).

30 de partide a jucat Tănase pentru Steaua în acest sezon, în toate competiţiile. A marcat 5 goluri