Fotbal intern

STEAUA. Încă o pierdere pentru Reghe!? Negociază în cantonament!

STEAUA. Transferul lui Fernando Varela continuă să reprezinte o enigmă din cauza multitudinii de factori care se interpun în perfectarea plecării fundaşului la PAOK Salonic....
04.07.2016 | 00:03
STEAUA Inca o pierdere pentru Reghe Negociaza in cantonament

STEAUA. Transferul lui Fernando Varela continuă să reprezinte o enigmă din cauza multitudinii de factori care se interpun în perfectarea plecării fundaşului la PAOK Salonic.

Negocierile dintre părţile implicate continuă şi în momentul de faţă, sursele din anturajul Stelei afirmînd că sînt şanse ca fundaşul de culoare să plece după amicalul contra grecilor, pe 13 iulie.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

STEAUA. UPDATE, 28 iunie, ora 12:38 / FANATIK.RO a luat legătura cu Antonio Teixeira, impresarul lui Fernando Varela. Acesta a declarat că şansele ca mutarea fundaşului la PAOK să se realizeze sînt minime.

“Este foarte greu ca transferul să se realizeze. Asta deoarece Steaua cere foarte mulţi bani, undeva în jur de două milioane de euro. Iar PAOK nu poate plăti această sumă. În concluzie, şansele ca transferul să se mai realizeze sînt minime. În aceste condiţii, Varela va rămîne la Steaua, mai are un an de contract şi îşi va încheia înţelegerea”, a spus Teixeira pentru FANATIK.RO.

STEAUA. UPDATE, ora 19:25 / Becali a vorbit despre plecarea lui Fernando Varela, pe care a zis că nu îl va vinde sub preţul de 2 milioane de euro.

“Cum eu sînt obligat să-l ţin pe Tade şi pe ceilalţi jucători care iau banii pînă la ultima zi, aşa şi ei sînt obligaţi să joace pînă în ultima zi a contractului. Două milioane pe Varela, atît vreau. Nu mă interesează unde le este gîndul, au contract cu Steaua, joci aici şi să fii sănătos”, a spus Becali.

*******************************************************************************************

STEAUA. Fernando Varela nu mai doreşte să continue în Liga 1. Nici mirajul grupelor Ligii Campionilor nu-l mai atrage pe fundaşul din Insulele Capului Verde.

Care, de altfel, a şi transmis conducerii că vrea să-şi continue cariera la altă echipă. PAOK Salonic este formaţia care s-a arătat cea mai interesată de serviciile apărătorului. A negociat salariul cu Varela, iar părţile s-au înţeles imediat. Au demarat apoi discuţiile dintre cele două cluburi.

”PAOK a făcut ofertă de un milion de euro, le-am spus că fără două milioane nu îl dau. Dacă dau, bine, dacă nu, la revedere. Prima oară făcuseră ofertă de 500.000 de euro”, anunţa Becali săptămîna trecută.

PAOK oferă aproape două milioane de euro

STEAUA. PAOK nu a abandonat, însă, negocierile. Grecii sînt impresionaţi de calităţile lui Varela şi sînt dispuşi să facă un efort financiar pentru a-l transfera. Şi, conform surselor FANATIK.RO, cluburile ar fi ajuns la un acord de principiu. Şi sînt şanse mari ca tranzacţia să fie oficializată în următoarele ore.

“PAOK a îl doreşte cu insistenţă pe Varela şi este gata să facă un efort financiar deosebit. Îi vor oferi lui Gigi Becali suma dorită, de aproape două milioane de euro. Patronul este gata să accepte oferta şi să-i dea drumul lui Varela, care şi-a anunţat clar interesul de a pleca de la Steaua. Nu mai doreşte să continue în Liga 1 sub nici o formă, a cîştigat aici toate trofeele. Transferul va deveni oficial cît mai curînd”, au punctat sursele FANATIK.RO.

Salariu mai mare ca la Steaua

STEAUA. La vicecampioana României, Varela este remunerat cu 18.000 de euro pe lună. La PAOK ar urma să se umple de bani. Asta deoarece, conform surselor FANATIK.RO, s-a înţeles cu grecii pe un contract pe trei sezoane, cu un salariu stagional de 700.000 de euro.

Practic, fundaşul din Insulele Capului Verde va cîştiga 2.1 milioane de euro numai din contract. Nu mai punem la socoteală primele de joc şi bonusurile de performanţă. Un adevărat tun financiar pentru fotbalistul care în noiembrie va împlini 29 de ani.

3 milioane de euro este cota lui Varela conform site-ului transfermarkt.de

40 de partide a jucat Varela pentru Steaua în sezonul trecut, în toate competiţiile

Tags: