Stiri sportive

STEAUA. Gâlcă şi-a surprins jucătorii! “Aveţi interzis!”

STEAUA. Delegaţia roş-albastră a plecat sîmbătă seară în primul cantonament al iernii, care se va desfăşura în Spania. Campionii au aterizat la Valencia, de unde au fost preluaţi de un...
13.01.2015 | 00:02
STEAUA Galca sia surprins jucatorii Aveti interzis
ADVERTISEMENT

STEAUA. Delegaţia roş-albastră a plecat sîmbătă seară în primul cantonament al iernii, care se va desfăşura în Spania. Campionii au aterizat la Valencia, de unde au fost preluaţi de un autocar şi transportaţi la Oliva Nova, unde se vor pregăti pînă pe 22 ianuarie, cînd vor reveni la Bucureşti. Jucătorii lui Constantin Gâlcă au început antrenamentele de duminică, urmînd să efectueze două şedinţe pe zi, la 10:30 şi 17:00. Tehnicianul din Ghencea le-a cerut fotbaliştilor să tragă tare în primul cantonament al anului, deosebit de important în viziunea fostului internaţional pentru startul returului de campionat, programat pe 21 februarie.

“Ne putem antrena şi desculţi!”

STEAUA. FANATIK.RO a aflat că jucătorii campioanei României sînt de-a dreptul încîntaţi de condiţiile de pregătire de la Oliva Nova. Terenurile de pregătire sînt “masă de biliard”, iar Popa şi compania sînt extaziaţi de faptul că au scăpat de mocirla în care s-au pregătit la Bucureşti. “Este ceva fantastic! Terenurile sînt senzaţionale, ne putem antrena şi desculţi pe ele. Ne bucurăm extrem de mult că am scăpat de cele din Bucureşti. Pe finalul turului de campionat, ajunsesem să ne pregătim pe cele sintetice deoarece cele naturale erau impracticabile, ne era teamă să nu ne accidentăm. La fel şi în acest an, terenurile au fost extrem de proaste”, au povestit mai mulţi fotbalişti ai Stelei pentru FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

10653867_1026576754025017_5179270333355531103_n

Nu au probleme cu febra musculară

STEAUA. Roş-albaştrii au disputat ultima partidă oficială pe 14 decembrie 2014, cu CSMS Iaşi, în Cupa Ligii. După care jucătorii au intrat într-o binemeritată vacanţă pînă pe 8 ianuarie, cînd a avut loc reunirea lotului. Reveniţi la antrenamente, fotbaliştii nu au întîmpinat, spre surprinderea lui Gâlcă, nici o problemă medicală. “După două zile de pregătire la Oliva Nova, nici un jucător nu s-a plîns că ar avea febră musculară. Costel pune accept în acest prim cantonament pe aspectul fizic, dar îi păcăleşte mult pe jucători şi cu mingea. Fotbaliştii sînt încîntaţi că pot lucra şi cu balonul şi exersează jocurile de posesie”, au punctat sursele FANATIK.RO.

Adio, carne!

STEAUA. Pe perioada Sărbătorilor, jucătorii campioanei României nu s-au dat la o parte de la bucatele tradiţionale, iar Gâlcă a sesizat că mai mulţi dintre elevii săi au revenit cu kilograme în plus din vacanţă. Motiv pentru care tehnicianul s-a implicat personal în stabilirea meniului zilnic pentru fotbaliştii săi. “S-a dus la bucătăria hotelului unde echipa este cazată şi a cerut celor care se ocupă cu pregătirea mîncării să elimine carnea de porc din meniu. Jucătorii vor mînca paste, peşte, fructe de mare, preparate sănătoase, din Spania, care nu îngraşă. Le-a dat interzis la carnea de porc, spre surprinderea unora dintre fotbalişti”, au povestit sursele noastre.

ADVERTISEMENT

Impresionat de Sănmărtean

STEAUA. Rareş Enceanu a semnat un contract pe cinci sezoane cu Steaua şi a plecat alături de noii săi colegi la Oliva Nova. Mijlocaşul de 20 de ani s-a antrenat cot la cot cu Sănmărtean şi, conform surselor FANATIK.RO, fostul jucător al lui FC Braşov a rămas impresionat de calităţile “Magicianului”. “Este incredibil cum îl ascultă mingea. O loveşte incredibil, este un adevărat maistru al balonului. E un jucător fantastic, sper să pot învăţa multe de la el”, le-a spus Enceanu noilor săi coechipieri. “Principala mea preocupare este să cresc şi să mă pregătesc cît mai bine. Ştiu că am mult de tras ca să mă integrez în echipă, aşa că nu mă gîndesc la concurenţă, fiindcă nu pot emite pretenţii în acest moment. Am foarte mult de muncit, iar cînd antrenorul îmi va solicita să intru la un meci, sper să nu-l dezamăgesc. Metodele de pregătire de la Steaua sînt diferite faţă de cele după care am lucrat eu pînă acum, iar totul se face în viteză”, a spus Enceanu.

10898260_1026576877358338_403800109711133233_n

2 partide amicale va susţine Steaua la Oliva Nova, cu Borussia Dortmund şi cu Shanghai Shenhua 

Tags: