STEAUA. Gol la DEBUT pentru Florin Tănase! “Cînd intru pe teren, mă gîndesc tot timpul că trebuie să marchez!”

Adrian Dumitru   
in Fotbal intern
13/08/2016, 00:01
STEAUA. Gol la DEBUT pentru Florin Tănase! “Cînd intru pe teren, mă gîndesc tot timpul că trebuie să marchez!”

UPDATE 23:05 / În ciuda faptului că a marcat chiar la primul meci în tricoul roş-albastru, Tănase a avut un discurs echilibrat la finalul partidei.

“Sînt foarte fericit pentru că am debutat ca titular şi că am reuşit să marchez. Cînd intru pe teren mă gîndesc tot timpul că trebuie să marchez şi să-mi ajut echipa. Nu pot spune că intrările lui Hamroun, Popa şi Stanciu ne-au ajutat. Am avut ocazii şi în prima repriză.

Nu este o mare presiune. Avem cel mai bun lot şi trebuie să cîştigăm campionatul. Antrenorul şi colegii m-au felicitat pentru gol. De Amorim şi Boldrin ne vor ajuta. Sper că vom reuşi să facem un meci mare cu City. Am făcut rost de bilete, mă voi duce la meci şi le voi ţine pumnii”, a spus Tănase.

STEAUA. Investiţia lui Gigi Becali, care a decis să facă cel mai scump transfer din fotbalul intern prin aducerea lui Florin Tănase, şi-a demonstrat utilitatea de la primul meci.

STEAUA. Mijlocaşul de 21 de ani, care a ales să poarte cel mai “greu” tricou din istoria Stelei, cel cu numărul 7, a înscris cel de-al doilea gol al roş-albaştrilor în partida de la Botoşani. Folosit titular de Laurenţiu Reghecampf, Tănase a fost unul dintre cei mai activi jucători, evoluţia tînărului fotbalist fiind încununată cu un gol marcat după o acţiune a lui Nicuşor Stanciu.

Imediat după reuşită, Tănase s-a dus la banca de rezerve şi l-a îmbrăţişat pe tehnicianul vicecampioanei, dorind să îi mulţumească lui Reghecampf pentru încrederea arătată din prima săptămînă după momentul transferului de la Viitorul.

Ştirea MOMENTULUI

Bogdan Planic nu vrea să plece de la FCSB: “Mă concentrez 100% pe dubla cu Rapid Viena”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×