“Am fost nemulţumiţi de atitudinea unor băieţi şi vom avea o discuţie serioasă după meciul de azi. Să joci cu multă determinare împotriva lui Dinamo Kiev şi să joci astfel împotriva unui adversar modest… Trebuie să-şi revină, altfel vor vedea meciurile din tribună. Bogatinov a avut intervenţii reuşite, dar şi unele ezitări. Nu poţi trage concluzii după un meci de pregătire. Oricum, deocamdată, Tătăruşanu este titular incontestabil. Nu există scuze după o asemenea evoluţie. Avem foarte mare nevoie de Pintilii. Atunci cînd va intra el, se va schimba total jocul. În orice situaţie, împotriva unui adversar ca Lokomotiv Plovdiv trebuie să-ţi crezi ocazii. FRF a primit cerere pentru certificatul internaţional de transfer la Petah Tikva pentru Cristea. Din ce ştiu eu, transferul era rezolvat”, a declarat Meme Stoica la finalul partidei.
“E un moment greu, dar mai bine e să fim acum aşa, decît atunci cînd începe campionatul. Nu avem presiune, amicalele nu contează, dar trebuie să începem totuşi să cîştigăm ca în campionat să avem un moral mai bun. Alex un jucător foarte bun, îi doresc baftă, dar noi avem în faţă campionatul şi cupa, pe care vrem să le cîştigăm în acest sezon. Nu ştiu dacă va veni Sănmărtean, de aceea nu vreau să comentez mai mult“, a completat şi Pantelis Kapetanos.
min. 90+2 – final.
min. 90+2 – din lovitură liberă, Keşeru nu nimereşte poarta.
min. 87 – Yakimov putea marca pe contraatac, dar este incomodat de Grădinaru şi trage alături.
min. 72 – Neagu intră în locul lui Chipciu.
min. 68 – Adi Popa e schimbat de Grădinaru.
min. 67 – Prepeliţă e schimbat cu Răduţ.
min. 64 – Latovlevici încearcă un şut, dar departe de poarta lui Kolev.
min. 46 – la Steaua intră Georgievski, Varela, Latovlevici, Keşeru, Iancu şi Kapetanos, în locurile lui Matei, Gardoş, Pîrvulescu, Tănase, Stanciu şi Piovaccari.
min. 46 – se reia partida.
min. 45+1 – pauză.
min. 45 – Stanciu trage, din lovitură liberă, puţin peste poartă.
min. 40 – Bogatinov respinge în corner un şut sub transversală expediat de acelaşi Kamburov.
min. 39 – Matei greşeşte, Kamburov este însă blocat de Bogatinov.
min. 22 – Bogatinov este ezitant şi Kamburov îl lobează.
min. 15 – Kamburov ratează din faţa porţii goale.
min. 10 – Belaid trage, dar Bogatinov respinge.
min. 8 – Pîrvulescu faultează în careu şi Kamburov transformă.
minutul 2 – Chipciu îi fură mingea lui Kolev şi o trimite, din unghi, în poarta goală. Marchează primul gol de la revenire.
minutul 1 – a început meciul.
Steaua va juca sîmbătă un amical împotriva bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv. Reghecampf a operat mai multe schimbări în prima garnitură, cea mai importantă dintre ele fiind între buturi, acolo unde titular va intra Martin Bogatinov, faţă de ultimele partide în care în primul unsprezece a fost Florin Niţă sau Ciprian Tătăruşanu.
Iată unsprezecele de start: Bogatinov – G. Matei, Szukala, Gardoş, Pîrvulescu – Prepeliţă, Tănase – Ad. Popa, N. Stanciu, Chipciu – Piovaccari.
Lokomotiv: Kolev – Todorov, Belaid, Tuncev, Ferraresso – N’Diaye, A. Georgiev – Gadi, V. Georgiev, Lazarov – Kamburov.