Steaua, în mijlocul unui nou scandal din cauza fanilor!

Mircea Dominte   
în Fotbal intern
01/10/2014, 16:41
Steaua, în mijlocul unui nou scandal din cauza fanilor!

Observatorul partidei Steaua – Astra din etapa a IX-a a Ligii I, Ion Craiu, nu a notat în raportul de joc scandările xenofobe ale fanilor grupării bucureştene, astfel încît Comisia de Disciplină a FRF nu a aplicat vreo sancţiune în acest caz. În schimb, observatorul de joc al meciului FC Viitorul – Petrolul Ploieşti, scor 1-3, Marian Ivan, a notat scandările fanilor prahoveni împotriva Ungariei, care au fost identice cu cele ale suporterilor stelişti, iar gruparea petrolistă a primit o penalitate sportivă de 60.000 de lei.

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat în şedinţa sa de miercuri clubul Steaua cu 15.000 de lei, dar doar pentru introducerea şi aprinderea de materiale explozive şi incendiare pe stadion de către fanii proprii. Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba Ferenc susţinea că în cazul în care FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare de la partida Steaua – Astra, atunci instituţia pe care o conduce va aplica pedepse celor două foruri.

“Ieri (n.r. – duminică), la meciul dintre Astra şi Steaua au fost incidente antimaghiare. Nu au fost discutate în consiliu pentru că este treaba FRF să aplice sancţiuni. Dar dacă nu o vor face, îi vom sancţiona noi pe ei. Şi aceste incidente au fost la un meci, Steaua – Astra, în care nu a fost implicată CFR Cluj, echipă ale cărei meciuri au loc astfel de manifestări. Dacă federaţia şi LPF nu vor lua măsuri vom sancţiona cele două entităţi, pentru că ei fac business în sportul ăsta. Şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă”, a spus Asztalos.

În repriza a doua a partidei Steaua – Astra Giurgiu, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I, fanii stelişti de la Peluza Sud au aprins mai multe torţe în culorile roşu, galben şi albastru şi au scandat trivialităţi la adresa maghiarilor şi Ungariei.

La 11 octombrie, România şi Ungaria vor disputa un meci pe Arena Naţională, în Grupa F a preliminariilor Euro-2016.

Sursa: mediafax.ro

Închide ×