STEAUA. Transfer! Turcii au venit după un titular al campioanei!

Daniel Vlad   
în Stiri sportive
24/03/2015, 00:04
STEAUA. Transfer! Turcii au venit după un titular al campioanei!

STEAUA. Andrei Prepeliţă este foarte aproape de un transfer în Turcia, după ce oficialii formaţiei Basaksehir, locul patru în prima ligă, au plecat mulţumiţi duminică seară din Ghencea, atunci cînd l-au urmărit la lucru pe fostul căpitan al Universităţii Craiova, în meciul cu Viitorul. Internaţionalul roş-albaştrilor se află în ultimele trei luni de contract cu Steaua şi nu dă semne că mai vrea să îşi prelungească angajamentul, ceea ce i-ar putea aduce un transfer gratis în străinătate.

STEAUA Valeriu Argăseală a evitat la finalul partidei cu Viitorul să răspundă cu exactitate dacă va mai continua în următoarele zile negocierile cu Andrei Prepeliţă cu privire la prelungirea contractului. “Vom vedea, nu ştiu. Oricum Prepeliţă o să fie plecat în zilele următoare la echipa naţională”, a mărturisit preşedintele clubului din Ghencea. Însă, pînă cînd conducătorii campionailor vor relua discuţiie cu jucătorul lor, FANATIK.RO a aflat că, de două săptămîni, internaţionalul campionilor este monitorizat cu mare atenţie de conducătorii formaţiei din prima ligă din Turcia, Basaksehir, locul patru în clasament.

Turcii au fost după Prepe la antrenamente şi la meciul cu Viitorul

STEAUA. Surse din anturajul roş-albaştrilor ne-au dezvăluit că Andrei Prepeliţă este dorit cu insistenţă de oficilii grupării turce, care s-au deplasat special la Bucureşti pentru a-l urmări la lucru. “Prepe se apropie şi el de 30 de ani şi trebuie să se gîndească la viitorul familiei sale. Sâmbătă au fost în Ghencea emisari ai formaţiei Basaksehir, care l-au urmărit la antrenamente. Duminică ei s-au aflat în tribune la meciul cu Viitorul. Chiar dacă Prepe s-a accidentat în ultimele 10 minute ale partidei şi a cerut schimbarea, evoluţia sa din meciul cu Viitorul a fost pe placul turcilor. La echipa turcă, pe postul lui Prepe, joacă  un mijlocaş sloven care s-a accidentat şi trebuie să stea pe bară peste şase luni de zile”, a dezvăluit sursa respectivă pentru FANATIK.RO.

Gigi Becali l-a adus liber de contract în 2011

STEAUA. Andrei Prepeliţă a ajuns în Ghencea, în vara anului 2011, atunci cînd Gigi Becali l-a legitimat liber de contract, după dezafilierea Universităţii Craiova. Din diferite motive, fostul căpitan al Ştiinţei şi-a încasat prima de instalare abia în vara anului 2013, după ce Laurenţiu Reghecampf a intervenit pe lîngă Gigi Becali să îşi achite datoria faţă de jucătorul stelist. În acest moment, internaţionalul român cîştigă la Steaua un salariu lunar de 14.000 de euro.

120.000 de euro a fost prima de instalare a lui Prepeliţă la Steaua

14.000 de euro este salariul lui Prepeliţă la Steaua

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles