Steaua București continuă războiul de la distanță cu FCSB, după ce mai multe cluburi din Europa s-au referit la campioana României ca la continuatoarea echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.
FANATIK a aflat că Steaua București a trimis o notificare la Federația Română de Fotbal, prin care cere forului condus de Răzvan Burleanu să pună în aplicare ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul privind palmaresul Stelei.
Se pare însă că FRF nu a oferit însă niciun răspuns oficial clubului din Ghencea. Așa că FANATIK a făcut de asemenea o solicitare de presă departamentului de comunicare al federației cu privire la acest aspect.
FCSB a pierdut definitiv procesul cu Steaua în privința palmaresului echipei roș-albastre după ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a publicat și motivarea deciziei. Conform acesteia, Steaua București deține palmaresul din 1947 până în 1998, în timp ce FCSB-ului nu îi este recunoscut palmaresul pentru perioada 2003-2017.
Demersul clubului Steaua București a fost pus în aplicare chiar de către Florin Talpan, juristul „militarilor”. Colonelul de justiție a somat în repetate rânduri federația să respecte deciziile instanței cu privire la conflictul dintre FCSB și Steaua București.
Federația Română de Fotbal nu a luat însă nicio măsură și nu a notificat nici UEFA, unde FCSB figurează drept câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni în finala de la Sevilla 1986.
În una dintre aceste adrese trimise către FRF, Florin Talpan transmitea: „Vă reiterăm faptul că SC Fotbal Club Fcsb SA nu este continuatoarea și nu deține palmaresul echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei în 1987, nu are bază materială (nici măcar un stadion pe care ar trebui să îl dețină, conform regulamentului FRF) și s-a afiliat la Federația Română de Fotbal în mod ilegal
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București și Ministerul Apărării nu au fost de acord cu înființarea acestei societăți (n.r. FC Fcsb SA). George Becali a profitat timp de 16 ani și mai profită în continuare de numele și renumele Stelei București.
Sub acest celebru brand, care nu i-a aparținut, nu îi aparține și nu-i va aparține niciodată, el a putut să vândă jucători la sume colosale, să obțină bani mulți din sponsorizări, drepturi TV, premieri și bonusuri consistente în cupele europene. Evident, toate veniturile au intrat în buzunarul său”.