Carousel hot news

STEAUA. Reacţia lui Tudorie, după incidentul de duminică seara! Cum va fi pedepsit

STEAUA. Alexandru Tudorie, atacantul echipei campioane, a fost implicat într-un incident în centrul capitalei, acolo unde şi-a agresat fizic fosta iubită alături de actuala....
19.10.2015 | 19:26
STEAUA. Reacţia lui Tudorie, după incidentul de duminică seara! Cum va fi pedepsit

STEAUA. Alexandru Tudorie, atacantul echipei campioane, a fost implicat într-un incident în centrul capitalei, acolo unde şi-a agresat fizic fosta iubită alături de actuala.

STEAUA. Jucătorul a oferit o declaraţie pentru site-ul Stelei:

“Am participat, alături de iubita mea, la o petrecere în oraş. În momentul în care am părăsit locaţia respectivă, ne-am intersectat cu fosta mea prietenă, care a început să-i adreseze injurii actualei mele iubite. Între cele două a izbucnit un conflict, iar eu am încercat să-l aplanez, împingîndu-le pe amîndouă în sensuri opuse. Din păcate, în momentul în care am tras-o de jachetă, fosta mea prietenă s-a împiedicat şi a căzut în genunchi.

După aceea, eu le-am lăsat pe cele două să-şi rezolve problemele şi am plecat. De aici şi pînă la a spune că eu am bătut-o este un drum foarte lung. În zona se află camere video de supraveghere, deoarece există mai multe sedii de bănci, astfel încat organele abilitate, la care domnişoara respectivă a apelat, pot verifica exact desfăşurarea incidentului. Îmi pare rău că am ajuns în această postură, deoarece nu este normal ca fosta mea prietenă să încerce să-şi facă imagine pe seama unui astfel de incident, în care eu nu am fost, în niciun caz, agresorul”, a explicat Tudorie.

STEAUA. Preşedintele Valeriu Argăseală a comentat şi el incidentele în care a fost implicat jucătorul Stelei şi a afirmat că acesta va fi pedepsit:

“Am discutat cu Alex vizavi de acest incident. Avînd în vedere faptul că declaraţiile celor doi sînt total contradictorii, ne rezervăm, pentru moment, dreptul de a lua în considerare doar varianta jucătorului. Clubul nostru va demara o anchetă în acest sens şi avem încredere în faptul că adevărul va ieşi la lumină. Pentru moment, putem spune doar că Tudorie va fi tras la răspundere pentru faptul că se afla în oraş la o oră foarte avansată, în conformitate cu Regulamentul Intern al clubului”, a precizat Argăseală.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria CAROUSEL HOT NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 854. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri