Sport

Steaua–Sparta Praga. EXCLUSIV. Dilema lui Reghe! “Analizează!”

UPDATE 15:57 / STEAUA - SPARTA PRAGA. Laurenţiu Reghecampf nu s-a decis, deocamdată, asupra sistemului de joc. La ultimele antrenamente, tehnicianul a încercat mai multe formule....
03.08.2016 | 15:59
SteauaSparta Praga EXCLUSIV Dilema lui Reghe Analizeaza

UPDATE 15:57STEAUA – SPARTA PRAGA. Laurenţiu Reghecampf nu s-a decis, deocamdată, asupra sistemului de joc. La ultimele antrenamente, tehnicianul a încercat mai multe formule.

“A încercat cu trei fundaşi, dar şi cu patru. În clipa de faţă analizează pentru că a fost mulţumit de modul în care au răspuns jucătorii. Se va hotărî abia cu cîteva ore înaintea partidei. Însă înclină spre varianta cu patru fundaşi, nu vrea să rişte”, au povestit sursele FANATIK.RO.

––––––––––––––––––––

STEAUA – SPARTA PRAGA. După 1-1 în manşa tur, trupa lui Laurenţiu Reghecampf porneşte ca favorită la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor.

„Nu avem voie să jucăm la 0-0. Bineînţeles că 0-0 este un rezultat pozitiv care ne ajută să ne calificăm, dar meciul durează 90 de minute, iar eu cred că mâine seară se va marca. Sper să reuşim să o facem noi, iar ei nu. Întîlnim un adversar care poate marca foarte uşor, anul trecut în Europa League au reuşit meciuri incredibile în deplasare. Deci trebuie să fim atenţi, nu să intrăm cu ideea că vom juca la 0-0. Noi trebuie să ne câştigăm meciul, suntem hotărâţi să marcăm mai mult cu un gol ca adversarul”, a spus Reghecampf.

Două rezultate care au uimit Europa

STEAUA – SPARTA PRAGA. Într-adevăr, gruparea din Cehia este una redutabilă în deplasare. Iar mărturie stau două dintre partidele din Liga Europa, ediţia 2015-2016, pe care Sparta le-a cîştigat cu 3-0. După 1-0 în tur, praghezii s-au impus în Rusia, pe terenul lui FK Krasnodar (25 februarie).

Însă cel mai răsunător rezultat este cel obţinut pe Olimpico, cu Lazio (17 martie), după 1-1 în manşa tur. Sparta s-a impus cu 3-0, iar rezultatul a uimit lumea fotbalului de pe “Bătrînul Continent”. Ambele victorii au fost obţinute în acest an, astfel că Steaua are toate motivele să se teamă de faptul că Sparta nu şi-a pierdut pofta de gol în partidele din deplasare. Mai ales în cele din retur.

Le-a pus înregistrările

STEAUA – SPARTA PRAGA. Motiv pentru care Reghecampf nu a lăsat nimic la voia întîmplării. Şi a pregătit manşa retur fără să-i scape nici cel mai mic detaliu.

“Le-a pus jucătorilor înregistrările de la partidele jucate de Sparta, în deplasare, cu FK Krasnodar şi Lazio. Fotbaliştii au înţeles că nu este de glumă şi că rezultatul obţinut în Cehia trebuie dat uitării. Toată lumea a rămas impresionată de forţa pe care Sparta a arătat-o la respectivele partide. Însă jucătorii sînt pregătiţi din toate punctele de vedere, ştiu ce au de făcut pentru a se califica. Sînt cu temele făcute”, au povestit sursele FANATIK.RO.

Steaua vrea să marcheze în primul sfert de oră

STEAUA – SPARTA PRAGA. Roş-albaştrii nu se vor apăra în partida de pe Arena Naţională, asta deşi o remiză albă le este suficientă pentru calificare.

“Reghecampf le-a spus fotbaliştilor să înceapă tare partida şi să facă tot posibilul să marcheze în primul sfert de oră. Astfel, cehii vor fi nevoiţi să iasă la joc, vor lăsa spaţii, de care jucătorii noştri pot profita. Contraatacul este o soluţie demnă de luat în seamă. Cert este că, în orice caz, Steaua nu se va apăra, nu va sta la cutie să conserve rezultatul din partida tur”, au dezvăluit sursele FANATIK.RO.

25.000 de bilete se vînduseră pînă marţi seara pentru partida Steaua – Sparta Praga