Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ștefan Baiaram, criticat fără mănuși de fostul său impresar: „E o greșeală mare! N-am înțeles de ce nimeni nu i-a atras atenția”. Exclusiv

Ștefan Baiaram a fost criticat dur de fostul său impresar după declarațiile avute în ultima perioadă. Ce i-a reproșat Mihăiță Pleșan decarului de la Universitatea Craiova.
16.03.2026 | 13:16
Stefan Baiaram criticat fara manusi de fostul sau impresar E o greseala mare Nam inteles de ce nimeni nu ia atras atentia Exclusiv
Ștefan Baiaram, criticat de fostul său impresar. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a început cu stângul play-off-ul SuperLigii. Oltenii au cedat pe teren propriu în fața lui FC Argeș și au căzut pe locul doi în ierarhie, în contextul în care Rapid s-a impus în derby-ul cu Dinamo. Duelul de pe „Ion Oblemenco” a avut un moment reprobabil, Ștefan Baiaram fiind huiduit la scenă deschisă în momentul în care a fost înlocuit. Cum comentează Mihăiță Pleșan aceste evenimente.

Dinamo – Universitatea Craiova, sub lupa lui Mihăiță Pleșan

În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Mihăiță Pleșan a transmis că Universitatea Craiova va cunoaște o mobilizare totală după eșecul cu FC Argeș din prima rundă de play-off. Impresarul a ținut să laude Dinamo, următorul adversar al oltenilor, declarând că Andrei Nicolescu este unul dintre persoanele ce aduc un plus de valoare fotbalului autohton.

ADVERTISEMENT

„Știu ce fac patronii de acolo, toată lumea e mobilizată pentru meciul cu Dinamo. Acest duel va fi total diferit! Dinamo e rănită, îl cunosc foarte bine pe domnul Andrei Nicolescu. E unul dintre oamenii care aduc un plus de valoare fotbalului românesc.

Dinamo face lucruri bune cu un buget mult mai mic față de competitoare, iar aici mă refer la Universitatea Craiova, FCSB și Rapid București. Cred că au undeva la jumătate din bugetul acestora, iar acest lucru e de apreciat.

ADVERTISEMENT

Cred că Dinamo va arăta din ce în ce mai bine în viitor. Ei sunt foarte realiști. Mi-a plăcut foarte mult discuția avută cu Nicolescu, cei de acolo nu bat câmpii, știu unde sunt și ce pot face în acest moment. E un lucru foarte important, care la multe echipe nu se întâmplă.

ADVERTISEMENT

Craiova a înțeles oricum că nu mai e loc de accidente! Sunt foarte mulți străini. Am jucat și eu în străinătate și niciodată nu am avut acolo o presiune similară cu cea din România. Acest lucru poate să conteze în bine pentru Craiova”, a declarat Mihăiță Pleșan.

ADVERTISEMENT

Baiaram, criticat de fostul său impresar

Ștefan Baiaram a declarat după meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, scor 3-1, din Cupa României, că va pleca în această vară de la echipă. Mihăiță Pleșan este de părere că atacantul a greșit în momentul în care a ieșit public și și-a expus dorința de a părăsi formația din Bănie. Impresarul susține că Baiaram trebuie să fie mult mai atent la ceea ce spune, întrucât cluburile mari urmăresc toată activitatea jucătorilor pe care îi doresc.

„(n.r. – A fost o greșeală că Ștefan Baiaram a declarat că pleacă în vară?) Categoric! Pentru mine este foarte ciudat că a spus-o de mai multe ori. Este ciudat că nimeni nu i-a atras atenția. Când lucram cu el aveam discuții de 3-4 ori pe săptămână, vorbeam despre fotbal, despre tot ceea ce face cu viața lui. Lumea se uită la toate lucrurile acestea. Cred că a fost destul de echilibrat în perioada în care a lucrat cu mine.

ADVERTISEMENT

Ca orice jucător, își dorește să plece afară și să câștige mai mulți bani. Nimeni nu poate recunoaște acest lucru la televizor, pentru că nu poate spune asta direct. Eu nu am înțeles de ce a făcut-o de mai multe ori! Am înțeles că a greșit prima oară, dar nu am înțeles de ce a făcut-o și a doua, respectiv a treia oară. Nu înțeleg de ce nu i s-a atras atenția. Aici mă refer la oamenii din club și la cei din jurul lui.

Declarațiile îi fac rău lui. Din cauza lor s-a întâmplat ca, la ultimul meci, lumea să-l huiduie. El trebuie să fie concentrat și să joace din ce în ce mai bine, altfel e foarte greu să plece pe sumele vehiculate, aproape imposibil! Toată lumea se uită la meciuri. Nu mai e ca pe timpul meu, când dădeam un DVD. Acum poți intra și urmări tot. Mai mult decât atât, lumea se uită și la ce postezi pe Instagram, câte limbi știi, din ce familie te tragi. E total diferit față de vremea noastră!”, a conchis Mihăiță Pleșan.

  • 4,5 milioane de euro este cota lui Ștefan Baiaram
  • 40 de meciuri, 12 goluri și 5 pase decisive a adunat atacantul în acest sezon

Mihăiță Pleșan critică ieșirea lui Ștefan Baiaram