Ștefan Baiaram a ajuns titular incontestabil la Universitatea Craiova și un idol pentru mulți „leuți” din Bănie, însă viață mijlocașului nu a fost întotdeauna numai lapte și miere. Internaționalul U21 a vorbit despre copilăria grea și a dezvăluit cine a fost singurul om care a crezut în el încă de la prima întâlnire cu mingea de fotbal.
Aflat în stagiul de pregătire din Austria, Ștefan Baiaram și-a făcut timp să vorbească despre drumul său către succes. Mijlocașul „alb-albaștrilor” a fost abandonați de părinți la șase luni de la naștere, însă destinul l-a adus în viața lui pe Gheorghe Burticioiu.
Asistentul maternal l-a adoptat pe Ștefan Baiaram și l-a ajutat să își îndeplinească visul. Starul Universității Craiova a dezvăluit că tatăl său este singura persoană care l-a susținut de la începuturile carierei și până în prezent
„M-am apucat de fotbal printr-o conjuctură. Fratele meu mai mare era portar, am fost la un antrenament cu el și de atunci mi-a plăcut. Mi-a fost foarte greu, multă lume știe povestea mea. Probabil și de asta mă aprecieză majoritatea oamenilor, știu că din nimic am reușit să fiu cine sunt în momentul de față.
În fiecare zi munceam și mă culcam cu gândul că o să joc la Universitatea Craiova, că o să fiu un idol pentru copii. Tatăl meu este singura persoană care a crezut în mine de la început și crede în continuare”, a spus Ștefan Baiaram.
Ștefan Baiaram i-a oferit cel mai frumos cadou tatălui său în februarie, atunci când a înscris o „dublă” cu Petrolul Ploiești. „Decarul” Universității Craiova i-a dedicat golurile lui Gheorghe Burticioiu, care împlinea 67 de ani pe 1 martie.
Starul „alb-albaștrilor” a mărturisit și care a fost primul cadou cumpărat tatălui său din salariul de la Universitatea Craiova. Ștefan Baiaram a spus și ce prefera să mănânce în copilărie, atunci când nu avea posibilitățile de astăzi.
„(n.r. Când l-ai făcut pe tatăl tău să plângă de fericire ultima oară) Când am înscris la Petrolul și i-am dedicat golul, fiind și ziua lui de naștere. Niciodată nu am simțit lipsuri, sunt fericit că am crescut într-o familie foarte bună, mi-au dat o educație și o gândire foarte bună.
Îmi aduc aminte că i-am luat un parfum din primul salariu, și-a dorit foarte mult un parfum și l-am luat. Cea mai frumoasă zi din viață mea a fost atunci când l-am simțit pe tatăl meu mândru de mine, atunci am simțit că am făcut un lucru mare cu adevărat.
În copilărie mâncam cartofi prăjiți cu ou, era destul de complicat să mânânc altceva. Nu erau posibilități să mănânc somnul, paste sau o friptură. Asta era și îmi plăceau foarte mult”, a mai spus mijlocașul Universității Craiova.