A fost sărbătoare mare în familia lui Ștefan Bănică Jr. Artistul a împlinit 57 de ani, iar prietenii și familia l-au felicitat cum se cuvine. Fiul său cel mare, Radu Ștefan, a ținut să îi transmită un mesaj mai aparte, dar plin de iubire.
Ieri, 18 octombrie, a fost o zi specială pentru Ștefan Bănică Jr. Celebrul artist a împlinit frumoasa vârstă de 57 de ani, iar cei dragi l-au felicitat cu această ocazie. Printre cei care i-au urat de bine interpretului, se numără și fiul său cel mare, Radu Ștefan.
Tânărul, foarte activ pe rețelele de socializare, a dorit să îi ureze tatălui său un ”La mulți ani!” mai special. Zis și făcut. Radu Ștefan a postat la InstaStory o imagine cu el și Ștefan Bănică Jr.
Evident, fotografia a venit însoțită și de un mesaj. ”Cum nu prea îmbătrânești, pot să postez poze din ce an vreau și nu își dă lumea seama…”, i-a transmis acesta artistului.
Ce-i drept este că Ștefan Bănică Jr. nu își arată deloc vârsta. La 57 de ani este un bărbat care atrage toate privirile domnișoarelor atât prin prisma meseriei, dar și datorită aspectului său plăcut ochiului.
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. se iubesc de ani buni și formează o familie frumoasă împreună cu fiul lor, Alexandru. Deși au trecut de perioada iubirii copleșitoare de la începuturi, vedeta continuă să îl surprindă pe artist cu vorbe dulci.
Cu ocazia împlinirii celor 57 de ani, Lavinia Pîrva a ținut să îi reamintească lui Ștefan Bănică Jr. cât de mult îl iubește. ”La mulți ani, dragul meu! Astăzi este ziua ta și vreau să îți spun cât de mult însemni pentru mine.
Îți doresc o zi plină de zâmbete, momente frumoase și multă iubire. Fie ca toate visele tale să devină realitate și să ai parte de un an extraordinar. Te iubesc!”, i-a transmis bruneta celebrului artist.
Dar asta nu a fost tot. Soția lui Ștefan Bănică Jr. l-a așteptat acasă pe sărbătorit cu tort, pentru a celebra cum se cuvine această ocazie specială. Fiul cel mic, Alexandru, a fost și el prezent. I-a dat o îmbrățișare tatălui său, iar Lavinia Pîrva a imortalizat momentul și l-a împărtășit cu fanii din online.