Asta, după ce un interviu al lui Mandachi cu Georgescu a devenit viral. În acest sens, Mandachi a transmis un mesaj foarte lung pe Facebook, prin care a explicat că nu are nicio simpatie specială pentru Georgescu, cu toate că este treaba fiecărui cetățean cu cine votează. Cu toate acestea, Mandachi s-a anunțat clar un anti-rus.
Ștefan Mandachi a revenit cu un mesaj în contextul scandalului iscat în jurul său după alegerile prezidențiale. Acuzat că ar simpatiza cu Călin Georgescu, omul de afaceri recunoaște acum că a votat cu acest candidat controversat.
Într-un mesaj video pe Facebook, Mandachi spune că regretă alegerea făcută. Deși admite că nu are nicio scuză, acesta explică faptul că nu s-a documentat mai mult în privința candidatului Călin Georgescu.
”Vreau să fac o scurtă precizare și să recunosc că am greșit, pentru că nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Eu personal am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepție.
Un vot împotriva sistemului, anti-partid. Să nu mai aud niciodată cuvântul ăsta. De aceea, am votat un candidat independent pe care l-am cunoscut în urmă cu câteva zile și care părea că se luptă cu acest sistem.
Chiar și așa nu am nicio scuză și îmi asum vina pentru că nu am făcut verificările necesare, trebuia să fiu mult mai atent, cu atât mai mult cu cât am o comunitate mare de oameni care mă urmăresc.
Ieri am primit 4 sau 5 filme scurte pe care nu le-am văzut în viața mea, dar pe care trebuia să le văd și am tras o concluzie foarte, foarte răspicată. Nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre mareșal, despre legionari, UE, despre 5G. Sub nicio formă.
Ce ne-am face noi fără NATO în condițiile în care avem un vecin asupritor la graniță, cu pretenții. Am rămâne totalmente descoperiți. Pe de altă parte, intrarea în UE, în NATO, două momente esențiale în istoria noastră. Când auzi cuvântul Kremlin te sperii. Nu vrem asta, categoric. De aceea îmi asum toate consecințele și o să fiu mult mai atent în viitor”, spune Mandachi.
”Câtă minciună și dezinformare! Fake News la extrem! Am rețele sociale din 2009. În 15 ani nu am scris niciun rând prin care să zic/scriu urmăritorilor mei ”votează cutare”! Doar în 2019 și în 2024, am scris (în primul tur) cu cine NU aș vota eu pentru că au fost cele mai necalificate candidate.
E dreptul meu la opinie. Unde și când am spus/scris slogane de campanie pt. candidați? NU AM SUSȚINUT NICIUN CANDIDAT ȘI NU AM ÎNCURAJAT PE NIMENI SĂ VOTEZE PE CINEVA! Nu m-am implicat public și am făcut toate eforturile (verificați postările) pentru a fi imparțial și a repeta aceeași placă de fiecare dată. Știam că presa se face din 3 surse, nu din poze”, s-a plâns omul de afaceri.
”Iată ce-am scris cuvânt cu cuvânt: ”NU-S DECIS CU CINE VOTEZ! Iau în calcul unul dintre cei șase candidați care au avut curajul să vină în podcastul (Birchall, Diaconescu, Geoană, Georgescu, Terheș, Simion).” Arată-mi un text postat în care am recomandat să voteze un nume! De ce mințiți mă?”, a completat Mandachi, cu mențiunea că e treaba ficăruia cu cine votează.
Cât despre interviul luat lui Călin Georgescu, Mandachi a subliniat că nu este prieten cu acestuia și nu are nicio legătură specială cu cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. ”Miercuri 21, seara, am filmat podcastul, în ultima clipă. Am aflat că vom filma cu o zi înainte, când o bună prietenă, L. Ungureanu, m-a conectat cu dna. Cristela, soția lui Călin Georgescu, o doamnă cu mult bun simț. Deci nu a fost nimic planificat, nicio strategie, niciun plan, nicio vorbă în avans, nicio cooperare”, a explicat Mandachi.
În a doua parte a mesajului a fost atins probabil cel mai sensibil mesaj, mai exact declarațiile pro-Rusia făcute de Călin Georgescu, un admirator declarat al lui Vladimir Putin. Interesant, Mandachi a criticat foarte dur Rusia și a lăsat să se înțeleagă că nimeni nu poate să fie de acord cu declarații pro-Rusia în contextul actual.
”Nu am ascultat declarațiile pro-Rusia date de Călin Georgescu, dar dacă există declarații pro-Rusia, sau dacă ar putea exista în viitor chiar și o simplă formulare, o propoziție sau un cuvânt pro-Rusia, e o aberație sinistră, oricât de derizorie sau scurtă ar fi declarația care ”justifica” dependența în vreun fel sau altul de cel mai mare dușman al românilor din istorie, Rusia.
Cea mai mare nenorocire pentru români în istorie a fost Rusia și cojocul comunist pe care l-a azvrâlit peste noi. Nu vrem!!! Doamne ferește! Nu mă interesează ce candidat ar face o astfel de declarație dar și Papa Paul a Doilea dacă învie și zice să mergem spre ruși, nu mergem. Te ia panica numai când auzi cuvintele Kremlin, Moscova, davai, nietparuski. Da, țara are o cultură imensă, dar nu e vizitabilă”, a explicat omul de afaceri.
Mai mult, Mandachi a negat că ar fi pro-rus, mai ales că a ajutat peste 5.500 de refugiați ucraineni gratuit în hotel pe banii săi, iar pe alți 20.000 de refugiați i-a transportat gratuit spre Uniunea Europeană. Mai mult, Mandachi a găzduit peste 1.000 de căini și pisici aduși de peste graniță. ”Așa face un Putinist. O fotografie din hotelul meu cu refugiați a fost pe prima pagină în New York Times. Cum naiba să fiu în viața asta pro-rus?”, s-a revoltat Mandachi.
Cât despre NATO, structură pe care Georgescu ar părăsi-o imediat conform propriilor declarații, Mandachi este vehement împotriva acestei viziuni. ”NATO? Scut invizibil, umbrelă de oțel. Punct. Cine dracu e sinucigaș să renunțe la Nato? Renunți la nato, riști harta țării. Doamne ferește!”, a explicat omul de afaceri.
”Eu vreodată Anti-SUA? O altă aberație pe care am citit-o!!! E un nonsens, o tâmpenie. Am locuit 3 luni în SUA în 2016, în California. Sunt legat de această țară. Compania mea principală se numește California Holding, iar cea pe care am înstrăinat-o S.C. Burbank (după regiunea/ numele cartierului unde am locuit în California). Toate celelalte companii pe care le-am fondat au denumiri americane, pentru că știu că patria businessului este acolo și mindsetul american este motorul în business. Cum poate cineva să creadă o tâmpenie ca asta că aș prefera Rusia? Se minte total!”, a concluzionat Mandachi.
În încheiere, Ștefan Mandachi a anunțat că nu ar susține niciodată un candidat anti UE sau anti NATO, fie el și Georgescu, după care i-a criticat dur pe legionari și pe Mareșalul Ion Antonescu, care au fost ”călăi, nu eroi”. Paradoxal, Ștefan Mandachi nu pare interesat nici de Elena Lasconi, cu toate că e neclar dacă va vota, sau nu, cu aceasta.