Ștefan Manolache și Andreea Antonescu au avut circa jumătate de an o relație de dragoste tumultoasă, dar drumurile lor s-au separat recent. Reporterul special de la Antena 1 iubește din nou, găsindu-și fericirea în brațele unei tinere pe nume Alexandra care îl va face în curând tătic.
Fostul iubit al cântăreței din trupa Andre este în culmea fericirii de când partenera sa i-a dat vestea cea mare. Ștefan Manolache își dorea de mult un copil, dar acum visul i s-a îndeplinit. Tânărul s-a așezat la casa sa de câteva luni și va deveni peste ceva timp tată de fată.
Cunoscutul reporter știe deja care este sexul bebelușului, dar și numele pe care-l va purta acesta. Fostul partener de viață al Andreei Antonescu urmează să aibă împreună cu iubita sa o fetiță care va primi la naștere, așa cum a spus chiar el, prenumele de Ayla.
„ E un copil făcut din dragoste, dorit și iubit, este ceea ce mi-am dorit mai mult ca orice, m-a binecuvântat Dumnezeu cu cel mai de preț dar.
Dacă până acum am avut multe cumpene și dacă până acum spuneam că nu există om care să mă «potolească», iată că, în sfârșit, am un «must have», e Ayla minunea noastră și sunt recunoscător clipă de clipă pentru tot ceea ce am.
Vreau doar să îi mulțumesc femeii ce mi-a dăruit minunea vieții mele”, a declarat „Craiul de Dorobanți” în legătură cu faptul că va deveni tată pentru prima oară, informează cancan.ro.
„Prințișorul taxiurilor”, așa cum este cunoscut Ștefan Manolache în lumea mondenă, a trecut repede peste despărțirea de Andreea Antonescu și a bifat imediat o nouă relație. Alexandra este o tânără șatenă care l-a cucerit pe reporter datorită frumuseții sale.
Deși nu sunt împreună decât de trei luni, cei doi sunt extrem de fericiți și sunt văzuți adesea distrându-se în vacanțe. Recent au petrecut clipe minunate în Grecia, dovadă fiind chiar imaginile de pe rețelele de socializare, semn că Alexandra a reușit să-l aducă pe tânărul din Iași pe drumul cel bun.
https://www.instagram.com/p/CCtV3aqn2LO/
Ștefan Manolache se poate mândri cu un palmares impresionant al frumuseților din showbiz-ul autohton. Tânărul a bifat de-a lungul timpului mai multe relații făcând cuplu cu femei celebre printre care se numără mai multe concurente de la „Bravo, ai stil!”, bloggerița Ioana Grama, dar și nepoata fostului premier Petre Roman.
Una dintre cele mai cunoscute relații a fost cea cu Andreea Antonescu care a durat aproximativ 6 luni, perioadă în care cei doi s-au despărțit de mai multe ori. În prezent, reporterul special de la Antena 1 pare că și-a găsit liniștea și este mai hotărât ca niciodată să-și întemeieze o familie.