Fotbal international

Ștefan Radu face parte din echipa deceniului a lui Lazio. Adi Mutu n-a fost uitat de italienii de la Fiorentina

01.01.2020 | 11:45
Stefan Radu face parte din echipa deceniului a lui Lazio Adi Mutu na fost uitat de italienii de la Fiorentina
ADVERTISEMENT

Ștefan Radu a reușit să intre în istoria lui Lazio Roma, toate acestea după ce a adunat opt finale pentru gruparea din Serie A și i-a egalat pe Mancini, Nedved și Favalli, iar acum a mai avut parte de o surpriză.

Ștefan Radu face parte din echipa deceniului a lui Lazio

Fundașul român în vârstă de 33 de ani a fost inclus de fanii lui Lazio Roma în echipa deceniului a formației din Serie A. Acesta a fost desemnat cel mai bun fundaș stânga din ultimii 10 ani de căttre suporterii grupării din Roma.

ADVERTISEMENT

Ștefan Radu s-a duelat pentru postul de fundaș stânga al echipei deceniului cu Luis Pedro Cavanda, Lionel Scaloni și Joradn Lukaku. Românul a câștigatla o diferență uluitoare. Acesta a obținut 7.170 de voturi (92,4% din totalul celor exprimate pentru această poziție).

Echipa deceniului a celor de la Lazio Roma, potrivit fanilor italieni:  Marchetti – Lichtsteiner, de Vrij, Acerbi, Radu – Candreva, Leiva, Milinkovic-Savic, Felipe Anderson – Luis Alberto, Immobile

ADVERTISEMENT

Ștefan Radu are 6 trofee cu Lazio Roma

Ștefan Radu este cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro și a reușit să câștige alături de Lazio Roma nu mai puțin de șase trofee. Fundașul a câștigat 3 Cupe ale Italiei (2008 – 2009, 2012 – 2013, 2018 – 2019) și 3 Supercupe ale Italiei (2009 – 2010, 2017 – 2018 și 2019 – 2020).

Adi Mutu a fost inclus în echipa deceniului a Fiorentinei

Deși a decis să își pună ghetele-n cui pe 1 iulie 2016, Adrian Mutu nu a fost uitat de suporterii lui Fiorentina. Atacantul Român a fost inclus de italieni în echipa deceniului a Fiorentinei, alături de Salah și Marcos Alonso.

ADVERTISEMENT

Pe lângă Adi Mutu, din echipa deceniului la Fiorentina mai fac parte: Sebastien Frey, Marcos Alonso, Davide Astori, Gonzalo Rodriguez, Nikola Milenkovic, Borja Valero, Juan Cuadrado, Gaetano Castrovilli, Mohamed Salah și Giuseppe Rossi.

143 de meciuri a adunat Mutu la Fiorentina

Adrian Mutu a evoluat pentru Fiorentina în perioada iulie 2006 – iulie 2011, după ce a fost cumpărat de la Juventus Torino pentru suma de 8 milioane de euro. ”Briliantul” a adunat 143 de meciuri pentru Fiorentina, a dat 69 de goluri și a oferit 26 de pase decisive.

ADVERTISEMENT

Pe parcursul carierei, Adi Mutu a evoluat la echipe precum FC Argeș, Dinamo București, ASA Târgu Mureș, FC Pune City, Inter, Petrolul, Cesena, Parma, Ajaccio, Chelsea, Juventus, Fiorentina și Hellas Verona.

ADVERTISEMENT