Fotbal international

Ştefan Radu, şanse minime să joace în Lazio – CFR Cluj! Ce formulă de start a pregătit Simone Inzaghi

27.11.2019 | 16:37
Ştefan Radu, şanse minime să joace în Lazio - CFR Cluj! Ce formulă de start a pregătit Simone Inzaghi
Ştefan Radu, şanse minime să joace în Lazio - CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Ştefan Radu are şanse minime să joace în Lazio – CFR Cluj, meci care se va disputa joi, de la ora 22:00, în etapa a 5-a din Grupa E a Europa League. Simone Inzaghi a făcut anunţul miercuri, cu 24 de ore înaintea partidei de pe “Olimpico” şi a susţinut că fundaşul român a avut probleme medicale şi a revenit la antrenamente abia în preziua duelului.

Lazio – CFR Cluj se va juca fără Ştefan Radu pe teren

CFR Cluj are nevoie de un punct pe terenul lui Lazio pentru a obţine calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, iar Simone Inzaghi este dispus să nu-l forţeze pe Ştefan Radu, care a revenit la antrenamente abia miercuri.

ADVERTISEMENT

“Radu a avut o problemă de sănătate duminică, abia de astăzi a revenit la antrenamente şi cred că mâine Radu nu va juca”, a spus Simone Inzaghi pentru Telekom Sport. Fundaşul de 33 de ani a absentat şi la partida tur, jucată pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, terminată cu victoria clujenilor, scor 2-1.

Simone Inzaghi vrea să repete cu CFR Cluj prestaţia din returul cu FCSB

În sezonul 2017-2018 din Europa League, Lazio a întâlnit-o pe FCSB în 16-imile de finală ale competiţiei, iar italienii au obţinut calificarea în optimi după o victorie pe teren propriu, scor 5-1, după ce vicecampioana României reuşise să câştige manşa tur, pe Arena Naţională, cu 1-0. Acum, Simone Inzaghi vrea să repete scenariul din februarie 2018.

ADVERTISEMENT

“Sperăm să reuşim să repetăm evoluţia din meciul cu FCSB. Ştim că CFR Cluj este o echipă foarte bună, cum a fost şi FCSB. Dar noi trebuie să facem o partidă cât mai bună şi să încercăm să câştigăm”, a mai precizat Simone Inzaghi.

Cum ar putea să arate primul “11” al lui Lazio în meciul cu CFR Cluj

Lazio: Proto – Bastos, Vavro, Acerbi – Lazzari, Milinkovic-Savic, Parolo, Cataldi, Berisha, Jony – Correa, Caicedo

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri