Ștefan Târnovanu (24 de ani) debordează de încredere înainte de FCSB – Lyon, manșa tur a dublei din optimile Europa League. Goalkeeperul campioanei României promite că el și colegii săi vor da totlul pentru a se califica în sferturi.
FCSB – Lyon, turul optimilor Europa League, e programat joi, 6 martie, de la ora 19:45. Unul dintre artizanii calificării roș-albaștrilor în această fază a competiției este Ștefan Târnovanu. Portarul ieșean este al doilea cel mai eficient goalkeeper din competiție, cu cinci meciuri fără gol primit. Doar Konstantinos Tzolakis, de la Olympiacos, stă mai bine, cu șase clean sheets.
„Ne așteaptă un meci mare mâine, sper ca după acest meci, săptămâna viitoare când ajungem în Franța, să avem o șansă bună să ne calificăm mai departe. Eu sunt o persoană optimistă. Cred în băieții din fața mea și sper din tot sufletul să ne calificăm.
I-am analizat, am avut o ședință, vom avea și mâine. Nu vă pot spune în detaliu cu ce îi putem surpinde. Pentru noi cel mai important lucru e să nu primim gol. Dacă nu primi gol vom avea o șansă foarte bună. Lyon este o echipă mare, dintr-un campionat puternic, dar aici nu e vorba de ei.
Eu cred că e vorba de noi, de cum vom fi noi. Mie nu îmi este frică, vom vedea mâine ce va fi”, a declarat Ștefan Târnovanu la conferința de presă premergătoare meciului FCSB – Lyon.
În cazul în care va trece de Lyon, FCSB va juca în sferturi cu învingătoarea dublei dintre Real Sociedad și Manchester United. Roș-albaștrii n-au mai ajuns de 19 ani printre cele mai bune opt echipe ale competiției.
În sezonul 2005-2006, FCSB a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. În sferturi, echipa patroantă de Gigi Becali a întâlnit-o pe Rapid București, pe care a eliminat-o după 1-1 în Giulești și 0-0 pe Lia Manoliu. La vremea respectivă încă era valabilă regula golului marcat în deplasare.