Sport

Ștefan Târnovanu, reacție virulentă după FCSB – Petrolul 1-1: ”Nu ai cum să intri în play-off”. Ce explicație a găsit pentru eurogolul încasat

Ștefan Târnovanu a avut un discurs dur după meciul FCSB - Petrolul 1-1. Ce a spus portarul campioanei României după un nou pas greșit în SuperLiga.
23.11.2025 | 00:30
Stefan Tarnovanu reactie virulenta dupa FCSB  Petrolul 11 Nu ai cum sa intri in playoff Ce explicatie a gasit pentru eurogolul incasat
Explicațiile lui Ștefan Târnovanu după golul încasat în meciul FCSB - Petrolul 1-1. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

”Roș-albaștrii” s-au îndepărtat din nou de locurile de play-off după întâlnirea FCSB – Petrolul 1-1, iar Ștefan Târnovanu a încercat să găsească o explicație pentru parcursul modest din acest sezon.

Ștefan Târnovanu, discurs acid după FCSB – Petrolul 1-1

Imediat după încheierea partidei de pe Arena Națională, din etapa a 17-a a SuperLigii, portarul de la FCSB a mărturisit că la modul cum se prezintă echipa este greu de vorbit de play-off și de titlu.

ADVERTISEMENT

”Mingea a venit înaltă (n.r. – la golul lui Robert Sălceanu). A luat efect în stânga, am încercat să o scot. Am fost pe ea, dar a venit mai în stânga și nu am mai putut să o scot. A luat prea mult efect.

Conducem iar și nu câștigăm. Meciul trebuia să fie la discreția noastră. La Sibiu am condus, nu am câștigat. Cât timp primești gol la fiecare meci, nu ai cum să intri în play-off, să ai pretenții la campionat”, a declarat Târnovanu, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

S-au schimbat obiectivele la FCSB?

Portarul campioanei României consideră că formația sa nu mai beneficiază nici de șansa avută în stagiunea trecută și a recunoscut că la acest joc s-a văzut foarte mult absența lui Daniel Bîrligea, atacantul fiind suspendat după cartonașul roșu încasat cu FC Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

”E și frustrant să nu câștigi meciul când ai ocazii, posesia. E complicat. Să mă leg de șansă, pot spune că nu am mai avut șansa de anul trecut. Acum nu mai marcăm. E ciudat. Trebuie să facem cumva să prindem play-off-ul și un loc de cupă europeană.

Trebuie să facem ceva. La Belgrad (n.r. – cu Steaua Roșie, în Europa League) trebuie să facem cât de mult putem. S-a văzut și azi absența lui Dani (n.r. – Daniel Bîrligea)”, a spus Ștefan Târnovanu.

ADVERTISEMENT

Târnovanu, vinovat la golul încasat de FCSB

Ștefan Târnovanu este vinovat, alături de Alexandru Stoian, pentru golul încasat de FCSB în partida cu Petrolul. După ce atacantul a pierdut mingea în jumătatea proprie, portarul campioanei nu a reușit să scoată un șut parabil.

Profitând de pasa greșită a lui Stoian, fundașul stânga al oaspeților, Robert Sălceanu, a urcat cu încredere și a șutat de la 25 de metri lateral. Mingea a fost deviată ușor de Ngezana și a luat o traiectorie ciudată.

Târnovanu a fost surprins de efectul balonului, nu a mai reușit să se redreseze și doar a încercat să respingă cu o mână. Nu a fost de ajuns, deoarece mingea a lovit bara laterală și a intrat în poartă.