Ștefania Rareș, o viață marcată de necazuri: „N-am fost niciodată o fericită… Doctorul mi-a zis: o să muriți pe marginea șanțului!”

Mai e doar o lună până la Crăciun, iar spiritul sărbătorii începe să se simtă deja! FANATIK vă invită să descoperiți universul cântăreței Ștefania Rareș, de la Crăciunul de când era doar o copilă până la maturitatea care a venit cu destul de multe încercări.

Artista Ștefania Rareș, la un pas de moarte. Cântăreața a avut nenumărate necazuri

Doamna muzicii populare sucevene ne-a purtat în cea mai frumoasă perioadă, copilăria ei, dar ne-a povestit și despre necazurile care i-au marcat viața, peste care, spune dânsa, a trecut numai cu ajutorul lui Dumnezeu!

Iar printre problemele cu care s-a întâlnit se numără necazuri serioase. A fost dată afară din casă de două ori, i-a murit soțul și, colac peste pupăză, a făcut infarct și a fost nevoită să suporte o operație complicată pentru a fi salvată.

Crăciunul din trecut, amintire de preț pentru artistă

-Cum a fost Crăciunul copilăriei dumneavoastră?

Oh, Doamne, ca-n poveste! Să știți că am avut o copilărie nu excepțională din punct de vedere material, dar sărbătorile de iarnă, când se așternea zăpada, când tata ne făcea sănioare, că eram 8 copii acasă și fiecare voia pe săniuță. Tata făcea sania cu mâna lui, săracul, și o luam pe deal. Nămeții ăia nu-mi dispar din ochi niciodată, omătul cum se zice la noi. Pe urmă plugușoarele, Steaua de Crăciun.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

Înainte de Crăciun la noi merg cete de copii cu steaua și vestesc venirea Sfântului Iisus. De Anul Nou, se fac grupuri de flăcăi care merg la fetele mari pentru pețit și angajează și o fanfară mică, așa, trei-patru persoane. Și răsună satul. Unde sunt fete mari, merg băieții, le fac urări, le colindă, se așază la masa gospodarului care are fată de măritat și urmează, pe urmă, prietenia de rigoare, fixarea nunților. Cam de Anul Nou se pun ochii pe fete la noi.

Cântăreața, descoperită de o profesoară din clasele primare

-Cu ce vă surprindea mama, dacă tatăl dumneavoastră se ocupa de construitul săniilor?

N-am să uit niciodată pregătirile mamei mele, pentru că făcea cuptoare întregi de cozonaci, de pâine de casă, la cuptorul căptușit cu cărămidă. Parcă văd și acum flacăra focului.

-Se mai păstrează tradițiile astea?

La mine la țară, eu sunt din Dumbrăveni, de lângă Suceava, se păstrează. Eu n-am crescut la oraș, am crescut în comuna Dumbrăveni cu care mă mândresc…

-La un moment ați cunoscut și orașul. La oraș, cine v-a descoperit talentul?

Păi, fiind la școală, din primele clase primare, m-a descoperit învățătoarea. Erau clasele 1-4. În 1-4 se făcea lucru manual, desen și muzică, obligatoriu. Omul trebuia să știe de toate. Cei de acasă trebuiau să ne învețe toate obiceiurile, de cusături pentru anumite sărbători, toate astea… Profesoara de muzică ne punea pe fiecare să cântăm, aveam cor. Și-a pus ochii pe mine și a făcut bine, Dumnezeu s-o odihnească unde o fi.

Digisport.ro

Notele primite de Istvan Kovacs în marile publicații sportive, după Barcelona - PSG 1-4

A vrut să se facă doctor: „Mama mea a fost foarte bolnavă și s-a chinuit patru ani”

-Încă de atunci v-ați gândit să faceți muzică?

Nu, am vrut să mă fac medic și am picat cu succes la Medicină.

-Ați avut în minte și vreo specializare în medicină?

Nu, am vrut Interne, pentru că mama mea a fost foarte bolnavă și s-a chinuit patru ani. Atunci, eu făceam niște cursuri la Crucea Roșie, de copil așa, mergeam pe câmp să ajutăm oameni. Nu singură, cu două-trei fete, aveam grupușoarele noastre. De suferința mamei mele am vrut să fac medicina, de dragul mamei mele. N-am fost în stare să învăț toate formulele la chimie, am stat prost cu anatomia… Probabil că ăsta a fost gândul lui Dumnezeu.

„Am început cu muzică din aia mai zăpăcită. Toți spuneau că suntem mai satanici”

-Păi știți că se spune că și muzica e o formă de terapie…

Știți că m-am sfătuit la viața mea, am cunoscut mulți prelați și i-am întrebat pe preoți dacă nu cumva fac un păcat. Eu când am început, am început cu muzică din aia mai zăpăcită, cu jocuri, cu bătute. Toți spuneau că suntem mai satanici. Preoții mi-au spus că nu, că dumneavoastră sunteți un leac pentru sufletele oamenilor. Și atunci m-au liniștit preoții. Și nu cu unul am vorbit, cu mai mulți.

Atunci când mai ești la o petrecere mai scapi câte o glumă, nu nelalocul ei. Ca femeie, la noi e o rușine să vorbești așa. În satul meu, femeile nu spun bancuri. Femeile trebuie să aibă ținuta lor, de mers la biserică, de mers la bal. Și la petreceri, și la baluri, mamele nu ne lăsau singure sau să mergem cu vreun băiat, nu! Acuma e moda, dar eu n-am apucat și bine a fost că n-am apucat.

Dramele Ștefaniei Rareș. A fost dată afară din casă și și-a pierdut soțul: „Am avut momente de disperare”

-Ați trecut prin multe cumpene de-a lungul vieții. Cum v-ați adunat?

Toate au fost rânduite de Dumnezeu și, sigur, am avut momente de disperare. Nici acum nu sunt o fericită, n-am fost niciodată o fericită… doar atunci când m-am căsătorit și când a venit primul copil. M-am chinuit mult să aduc doi copii pe lume. Am avut noroc de doctori, care m-au îngrijit, cu drumurile mele… Soțul meu mai și râdea: Cum să avem noi un copil când Ștefania e prin corespondență mereu? Așa, știți ce am vrut să spun, da? Așa… (n.r.: râde) Pe urmă, după ce am zis că m-am liniștit și sunt fericită, au venit necazurile pe la vreo 45 de ani. Soțul meu a devenit bolnav. S-a și prăpădit după vreo cinci ani.

L-am îngrijit mai mult decât m-aș fi îngrijit pe mine. După aceea, m-au dat afară din casă. Mi-au demolat o casă, mi-au dat alta la mâna a doua. M-au scos afară și de acolo, deși n-aveau dreptul la casa aia și m-am judecat vreo 25 de ani. (n.r.: se referă la o casă naționalizată) Pe urmă, am făcut infarct la spectacolul din Callatis.

M-a luat salvarea, am venit la București. Profesorul care m-a consultat mi-a zis că trebuie să mă opereze. Am făcut o criză de nebunie. Dumnealui s-a uitat la mine și a zis: `Doamnă, dacă nu vă operați, o să muriți pe marginea șanțului`. Atunci, am plâns o lună, mi-au dat termen, mi-au făcut tot felul de investigații. Am zis că dacă asta a hotărât Dumnezeu, asta e. M-am operat și sunt 20 de ani de când m-am operat. Am respectat întotdeauna ce mi-a zis doctorul.

„Merg la control din trei în trei luni. Uz de viața mea nu am făcut niciodată”

-La câtă vreme ați urcat pe scenă după operație? Sunt niște lucruri de care azi trebuie să țineți cont?

De cântat, am cântat la o lună după operație. Am făcut concert la Giurgiu, un spectacol de romanțe și cântece de petrecere. Mi-a zis lumea că-s nebună, dar n-am fost nebună, am fost foarte bună. Eu respect cu sfințenie tot ce îmi spune doctorul. Merg la control din trei în trei luni. Nu fac uz de ce nu trebuie. Uz de viața mea nu am făcut niciodată, că n-am avut timp.

Eu n-am avut timp să mă duc la cluburi, la restaurante, la discoteci. Și eu, și soțul meu am fost ca două albinuțe care am tras la același stup. Așa că… Am trecut prin multe și mai trec și acuma. Au crescut copiii, la început e veselie, apoi au și ei necazurile lor. De-ar trăi mama să-i mai ajute cum poate și cam asta este…