Ștefania Stefan a trecut printr-o adevărată dramă. Timp de șase ani, tânăra a fost prinsă într-o relație toxică și a suferit cumplit.
Chiar dacă uneori își dorea ca totul să se termine, mereu îl ierta pe bărbatul care o făcea să sufere.
Concurenta de la Survivor a găsit în final forța de a încheia relația, iar acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un alt bărbat.
Ștefania Ștefan (25 de ani) a arătat la Survivor că este mereu sigură pe ea și determinată că obțină ceea ce își dorește. Tânăra a dezvăluit că în trecut lucrurile nu au stat deloc așa. A trăit alături de un bărbat timp de șase ani și chiar dacă era nefericită nu găsea forța necesară pentru a ieși din relația toxică.
După ce a trecut prin experiențe care au marcat-o, Ștefania a realizat că nu va fi niciodată fericită alături de acel bărbat. Concurenta de la Survivor a vorbit despre experiența prin care a trecut după declarațiile făcute de Cătălin Zmărăndescu.
Luptătorul a fost deranjat de atitudinea ei în momentul în care Războinicii au fost acuzați că nu i-au dat mâncare lui Radu Pănescu în Exil
“Când l-am auzit pe Cătălin că îmi spune că plâng fals, m-a afectat foarte tare. Eu vin dintr-o relație foarte toxică. Nu doresc niciunei femei ce am avut eu. Au fost 6 ani, nu doresc asta nimănui.
Am trecut prin ea, am învățat, iar acum am un iubit care duce tot greul psihicului meu și traumelor mele și acțiunilor mele”, a spus tânăra la Pro Tv.
Ștefania Ștefan trăiește acum o frumoasă poveste de dragoste, mărturie fiind fotografiile pe care le postează în mediul online.
“El are toată răbdarea și iubirea și tandrețea să mă accepte și să știe de ce”, a mai spus Ștefania.
Ștefania Ștefan s-a născut în Lupeni, dar de ani buni trăiește în Timișoara. Tânăra în vârstă de 25 de ani este online streamer (se filmează în timp ce joacă jocuri). Concurenta de la Survivor România a terminat Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de vest din Timișoara.