Ștefy și Larisa și-au unit destinele săptămâna trecută, în cadrul unei petreceri de nuntă fastuoase, care a avut loc la Arad. Acum, mirele a anunțat că scoate la vânzare rochia miresei, „brodată cu briante swaropschi și brilliante”. O dă la „jumătate” din preț, „5.500” după ce a „achiziționato” cu 10.000 de euro.
Săptămâna trecută, la Arad, nunta lui Ștefy (26 de ani) cu Larisa (23 de ani), a fost prezentată ca unul din evenimentele mondene ale acestei veri. Petrecerea a fost una cu adevărat opulentă, cu zeci de invitați, au fost aduse mașini de epocă, însurățeii au tăiat cu o sabie un tort uriaș, tot tacâmul.
La eveniment, potrivit Adevărul, au participat invitați și neamuri din țări ca Elveția, Germania, Franța și Belgia. „Suntem de patru ani împreună, eu am acum 26 de ani și ea 23. Ne-am cunoscut pe internet. Larisa era acasă la Satu Mare, încă era la școală. După ce ne-am scris o perioadă pe Facebook, am mers la Satu Mare, la prima întâlnire. A fost una pe ascuns. Ne-am plăcut și am și fugit împreună. Adică am adus-o la Arad. Părinții ei nu m-au acceptat de la început, nu știau că între noi va fi ceva serios. Apoi, totul a fost normal. Iar acum suntem o familie fericită”, a declarat Ștefy, potrivit sursei citate.
Acum, că nunta a trecut, Ștefy a anunțat că scoate la vânzare rochia de mireasă a Larisei. Care, „a fost purtată o singură dată”, a precizat el, pentru a risipi dubiile că o mireasă poartă rochia de nuntă de mai multe ori. În postarea de pe contul său Facebook, Stefy oferă și amănunte privind rochia miresei. Este „brodată cu briante swaropshi și briliante”. Pentru doritori, ar fi un adevărat chilipir: o vinde „la doar 5.500 de euro”, după ce a „achiziționato” „la 10.000 de euro”.
Anunțul integral postat de Ștefy: „Vând rochie de mireasa brodată cu briante swaropschi și briliante + trenă purtată o singura dată! Am achizitonato la 10.000 de Euro Și o vând la jumătate din preț la doar 5.500!!”.
„Mno eu cred ca e șmanglovski”, a reacționat un internaut la postarea lui Ștefy. „Eu cred că voi Comentați de invidie pentru că nimeni nu-și permit să achiziționeze asemenea Rochii nu oricine își permite”, a postat un altul.
„Duceți-vă ma invidioșilor prefecților saraciile dracului care comentați aiurea da va e ciuda ca are fata are are ce vrea ea invidia va roade la stomac de foame”, se arată în alt comentariu.
„kocalarism la nivel inalt! imi este silă de acești oameni ce ne aduc numai probleme în tară și afară”, a postat altcineva. „Adevăru-i ca at când n-ai muncit o zi în viața ta, nu știi decat ciordeles, proxenetisn și trafic de droguri, na, îți permiți”, a scris un altul.
Un comentariu mai înpăciuitor a încercat să calmeze spiritele online: „Urâte comentarii, gusturile și tradițiile altora nu ar trebui să atragă atâta răutate, ignorati-i, sper sa reușiti sa vindeți rochia și multă sănătate și bucurii sa aveți”.
În fine, un alt internaut a remarcat că „10 000 împărțit la 2 fac 5 000 nu 5 500”, „jumătatea” de preț pe care Ștefy o cere pe rochia miresei. „Pot să ați ofier 500 da lei și naște lecție de gramnatica on line? câte cristale svarnoschi are rocia??”, un alt comentariu ironic.