Life

Stela Popescu, lecții de dincolo de moarte pentru vedetele din showbiz: “Eu și acum vorbesc cu ea. Uneori mă mai ceartă”

La patru ani de când Stela Popescu nu mai este printre noi, artiștii încă îi duc dorul. Adrian Enache, Anca Țurcașiu, Dan Negru și Oana Sîrbu ne-au vorbit despre momentele unice petrecute alături de marea actriță.
23.11.2021 | 11:24
Stela Popescu lectii de dincolo de moarte pentru vedetele din showbiz Eu si acum vorbesc cu ea Uneori ma mai cearta
Ce lecții de viață le-a dat Stela Popescu vedetelor din showbiz. Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Au trecut patru ani de când Stela Popescu încântă îngerii cu talentul ei, însă cei care au cunoscut-o pe marea actriță îi duc și acum dorul. Adrian Enache, Anca Țurcașiu, Dan Negru și Oana Sîrbu sunt doar câteva dintre persoanele care au iubit-o pe Stela Popescu și i-au cinstit memoria de câte ori au avut ocazia.

Adrian Enache: ”Eu și acum vorbesc cu Stela. Uneori mă mai ceartă”

Adrian Enache, cântăreț, dar și actor a avut ocazia de a trăi alături de Stela Popescu momente de neuitat, atât prin prisma meseriei, cât și a relației de prietenie pe care au dezvoltat-o de-a lungul anilor. Artistul a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, că și acum, la patru ani de la moartea Stelei Popescu, încă vorbește cu ea, ca și cum ar fi încă printre noi.

ADVERTISEMENT

”Eu și acum vorbesc cu Stela Popescu, mai ales că mă schimb în cabina dumneaei, o văd ca și până acum. Eu nu consider că nu mai e, pentru că îi simt prezența. Pentru mine n-a murit, eu mai și vorbesc cu dânsa când sunt la teatru, o văd. O întreb dacă a fost bine, uneori mă mai ceartă. Are zâmbetul acela care spune că voi avea succes. Stela Popescu a fost și va rămâne steaua noastră care ne luminează drumul spre succes.” a declarat Adrian Enache, pentru FANATIK.

Adrian Enache despre cea mai frumoasă amintire alături de Stela Popescu

Artistul a rememorat, pentru FANATIK, una dintre cele mai frumoase clipe petrecute alături de Stela Popescu, dar ne-a și declarat ce i-ar spune dacă ar mai avea ocazia să-i mai vorbească o singură dată. Adrian Enache ne-a mai spus și despre cadoul de suflet primit de la aceasta, de care nu se poate despărți nicio secundă.

ADVERTISEMENT

”Dacă aș mai apuca să mai vorbesc o singură dată cu ea, aș invita-o la masă și să discutăm de toate și i-aș mulțumi că m-a ținut de mână când m-am botezat în apa Iordanului. Îmi amintesc cu drag de acel moment, m-am îmbrăcat în cămașa Domnului și îmi spunea să nu intru că e apa rece, dar am intrat. M-a ținut de mână tot timpul. Tot atunci mi-a dăruit o cruciuliță pe care o port cu mine tot timpul. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le uiți vreodată.”, ne-a mai spus artistul.

adrian enache si stela popescu
Adrian Enache:”Eu încă o mai văd pe Stela, iar uneori mă mai ceartă.” Sursa foto: Facebook.com

Cum sunt reclamele fără Stela Popescu

Adrian Enache și Stela Popescu au făcut parte dintr-un proiect grandios, aceștia fiind imaginea unei cunoscute farmacii din România. Acum, Adrian Enache susține că filmările nu mai sunt la fel fără actrița care a avut o carieră de peste 60 de ani. Ba mai mult, artistul recunoaște că atunci când mai vede câte o mașină cu chipul Stelei, o oprește și mai vorbește puțin cu ea.

ADVERTISEMENT

”Nici reclamele nu mai au același farmec fără Stela Popescu. Mai sunt mașini care au chipul dumneaei și eu mă bucur că sunt lângă dânsa, că suntem pictați pe mașini. Chiar săptămâna trecută am oprit lângă o mașină care transporta medicamente și avea chipul Stelei și l-am salutat pe om, dar și pe Stela și i-am spus:’Te pup, Steluța! Ce faci?’ ” a mai povestit Enache.

Anca Țurcașiu, lecție de neprețuit de la Stela Popescu

Anca Țurcașiu este și ea una dintre persoanele care au cunoscut-o extraordinar de bine pe marea stea a teatrului românesc. Vedeta susține că a primit de la Stela Popescu câteva lecții de neprețuit și că toate cuvintele din lume nu sunt de ajuns pentru a-i mulțumi pentru sfaturile sale.

ADVERTISEMENT

”Cred că dacă aș mai apuca să mai vorbesc încă o dată cu ea, i-aș mulțumi pentru tot ce am învățat de la ea. A fost pentru mine un exemplu de om, lângă care am trăit toată viața. Am învățat enorm de multe lucuri de la ea, să nu mă vait, să merg mai departe, să mă ridic și să mă înalț, să fiu un motor atunci când urc pe scenă, să fiu o doamnă și să nu știe nimeni ce e în sufletul meu vreodată. Acestea sunt lecții de neprețuit.” a spus Anca Țurcașiu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

Cum s-au cunoscut Stela Popescu și Anca Țurcașiu

Cele două s-au întâlnit cu mulți ani în urmă, atunci când Oana Sârbu a rugat-o pe Anca Țurcașiu să o înlocuiască într-o piesă de teatru. Se pare că marea doamnă a teatrului a fost uimită de frumusețea și talentul Ancăi, așa că au legat o frumoasă relație de prietenie de zeci de ani.

”Eram un copil când am cunoscut-o pe Stela Popescu, dar am legat o relație puternică, pentru că a văzut în mine un om bun, talentat, frumos și mă voia mereu în preajma ei. Am petrecut împreună mii de ore, de zile, de luni, o viață de om. Pentru mine, Stela Popescu era un om care aducea numai bunătate. ” ne-a mai povestit vedeta.

Anca Țurcașiu, despre Stela Popescu: “Era tot timpul invidioasă pe mine că eram slabă”

Anca Țurcașiu își amintește cu plăcere de turneele în care pleca alături de Stela Popescu, dar și alți mulți artiști ai României. Vedeta ne-a povestit, în exlusivitate, una dintre cele mai frumoase amintiri trăite alături de marea actriță.

”Îmi amintesc că plecam în turneu, în America, mii de kilometri, înghesuiți într-un autobuz, dar ea era singura persoană care nu se văita niciodată. Ea era tot timpul invidioasă pe mine că eram slabă, iar ea se chinuia tot timpul să slăbească. Eram la un moment dat în Israel, iar un arab se uita cumva la mine și Steluța îi spune că sunt una dintre cele mai frumoase fete de la noi, iar el îi răspunde că nu sunt bună nici de ciorbă. Mereu povestea istorioara asta. O astfel de persoană rar îți este dat să vezi și nici nu ai să mai vezi mulți ani de acum înainte.”, ne-a mai povestit Anca Țurcașiu.

”Dacă realiza cineva, Stela ar mai fi fost astăzi printre noi”

Momentul moții Stelei Popescu a venit ca un trăsnet pentru toată România, iar Anca Țurcașiu a fost extrem de afectată. Vedeta spune că nu mai putea vedea pe nimeni și nimic în fața ochilor. De asemenea, artista susține că dacă cineva ar fi realizat că c eva este în neregulă cu Stela Popescu,  la ultima apariție pe scenă, poate astăzi ar fi fost încă printre noi.

”Când ne-a părăsit, eu eram plecată, nu am văzut nimic la televizor, dar sunt convisă că, dacă realiza cineva că ea a avut un atac cerebral, ar mai fi fost astăzi printre noi, pentru că avea o forță de neimaginat. Nu mai știu cine m-a sunat să-mi spună că s-a prăpădit, eram la volan și am tras pe dreapta. Nu puteam să mai conduc, nu mai vedeam în fața ochilor, îmi tremura tot corpul, a fost un șoc total.”, a declarat Anca Țurcașiu pentru FANATIK.

Dan Negru, despre ultima emisiune cu Stela Popescu

Cu doar câteva zile înainte ca Stela Popescu să se stingă din viață, Dan Negru a filmat ultima emisiune cu marea actriță. Tot atunci, Stela Popescu i-a trimis celebrului prezentator și un mesaj, despre care acesta spune că este unul extrem de emoționat și care înseamnă enorm pentru el.

”Nu am cum să nu țin minte că ultima ei apariție în televiziune, a fost la mine în emisiune, la Guess my Age. Ca o premoniție, dacă vrei să îi spui, ea a și ținut morțiș să îmi trimită un mesaj la finalul emisiunii. Eu nu am știut de mesajul acesta. M-a ipresionat asta.” ne-a spus Dan Negru.

Celebrul prezentator, fascinat de puterea Stelei Popescu

De-a lungul timpului, Dan Negru a filmat nenumărate emisiuni cu marea actiță, însă acesta își amintește și acum de una dintre cele mai importante ediții de la emisiunea ”Te pui cu blondele”. Prezentatorul a rămas fascinat de puterea de care Stela Popescu dădea dovadă la aproape 80 de ani, dar și cum, după ore întregi de filmări, actrița le dădea clasă blondelor lui Negru.

”Nu puteai să o treci cu vederea, ea își pregătea aparițiile. Îmi amintesc că am filmat la un moment dat o ediție specială pentru Crăciun la Te pui cu blondele, iar filmarea a durat mai bine de șase ore. În tot acest timp, ea nu și-a dat pantofii cu toc jos din picioare. Cu toate că celelalte blonde, la fiecare pauză de filmare, ele își scoteau pantofii, își trăgeau suflarea, Stela niciodată.” a mai povestit Dan  Negru.

dan negru si stela popescu ultima emisiune
Dan Negru, ultima emisiune alături de Stela Popescu. Sursa foto: Facebook.com

Dan Negru: ”Stela Popescu este dovada clară că ea a câștigat”

Dan Negru își amintește cu mare drag despre una dintre vacanțele petrecute cu marea artistă, dar și familia acestuia în Barcelona, vacanță în care Stela Popescu i-a povestit vrute și nevrute. De asemenea, prezentatorul susține că și el a primit o lecție importanță de la Stela Popescu, și anume să nu se oprească niciodată din ceea ce face.

”Îmi amintesc că am fost odată cu ea, cu domnul Arșinel și cu familia mea în Barcelona. Am povestit multe, am văzut multe, iar vacanța aceea e memorabilă pentru mine. De la ea am învățat că lumea showbiz-ului de la noi nu are respect pentru oameni, dar asta nu trebuie să te oprească să mergi înainte. Au fost cioturi care au oprit-o, dar ea nu s-a împiedicat de ele.

În pofida faptului că a avut mereu o viață strălucitoare, în atenția presei nu a fost mereu pe măsura forței ei. Ea a făcut parte dintr-o generație căruia i s-au pus piedici, dar faptul că după patru ani noi încă vorbim despre Stela Popescu, este dovada clară că ea a câștigat. Legenda începe după poveste.” ne-a mai povestit Dan Negru.

Oana Sîrbu: ”Și acum mă străfulgeră privirea ei verde”

Încă din copilărie, Oana Sîrbu a urmarit-o cu mare drag pe Stela Popescu. Actrița își amintește și acum cât de puternică era Stela Popescu, dar și cum o privea cu ochii săi verzi, care au cucerit întreaga țară.

”Am avut o relație foarte frumoasă, de colaborare, o urmăream cu mare drag. Mi se părea extrem de tonică mereu, era un om cu o rezistență fizică fantastică, nu se plângea de nimic. Avea o personalitate foarte puternică. Și acum când vorbesc despre domnia sa, mă străfulgeră din neant privirea verde pe care o avea.” a declarat Oana Sîrbu.

Ce i-a dăruit Stela Popescu Oanei Sîrbu

stela popescu oana sîrbu
Ce a primit Oana Sîrbu de la Stela Popescu. Sursa foto: Facebook.com

Pe lângă sutele de spectacole jucate împreună, dar și orele petrecute în cabină, Oana Sîrbu a primit de la Stela Popescu și câteva lucruri, care acum sunt de neprețuit. Actrița spune că are câteva bijuterii dăruite de marea doamnă a teatrului românesc pe care le poartă cu mare drag.

”Avem foarte multe amintiri frumoase împreună, dar cred că cele mai frumoase sunt legate de conversațiile noastre din cabină, împărțeam aceeași cabină, îmi dădea mici sfaturi. Doar stând lângă ea furam câte o expresie, un gest. Mi-a dăruit câteva bijuterii și o bluză croșetată, pe care le păstrez în amintirea ei.” ne-a mai povestit actrița.

Ce s-a întâmplat cu două seri înainte de moartea Stelei Popescu

Cu doar câteva seri înainte ca Stela Popescu să se stingă din viață, actrița era prezenta la teatru, acolo unde Oana Sîrbu a apucat să îi mai vorbească pentru ultima dată.

”Cred că, cu două seri înainte să se stingă din viață, am avut spectacol, împărțeam aceeași cabină. Era foarte bine și urma să plece undeva, avea o colaborare cu un teatru de copii din țară. O actriță ca Stela Popescu nu se va mai naște niciodată.”, a conchis Oana Sîrbu.

 

ADVERTISEMENT