Stelea: “Am fost ales să-mi fac treaba. Sper să avem rezultate”

Silvia Fechete   
în Carousel hot news
20/08/2013, 12:12
Stelea: “Am fost ales să-mi fac treaba. Sper să avem rezultate”
Bogdan Stelea

Bogdan Stelea a fost numit astăzi antrenor principal al naţionalei de fotbal U-21 a României, după ce Emil Săndoi şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă. Proaspătul tehnician a mers la Casa Fotbalului, unde a bătut palma cu şefii FRF, apoi a vorbit despre obiectivul care i-a fost trasat: “Ne-am înţeles, din momentul ăsta o să încep munca. M-a onorat oferta şi am acceptat-o cu plăcere. Sper să avem rezultate. Jucătorii nu mai sînt copii, sînt tineri care evoluează la cluburi importante. E mai greu la naţională, pentru că ai mai puţin timp la dispoziţie, nu ai o marjă foarte mare pentru a face greşeli. Am fost ales să-mi fac treaba. Principalul obiectiv este să fac o echipă competitivă, iar rolul meu este să fiu echilibrat şi în a mă bucura şi în a fi supărat atunci cînd vor fi rezultate bune, sau mai puţin bune.” a declarat Stelea la DolceSport.

FRF l-a numit antrenor la echipa Under 17 pe Constantin Gîlcă, iar la echipa naţională Under 18 a fost păstrat Ion “Liţă” Dumitru.

Închide ×