La scurt timp după ce s-au încheiat filmările emisiunii Mireasa, de la Antena 1, Stelian și Ramona s-au despărțit. De ce nu mai formează un cuplu concurenții care au făcut parte din sezonul 10, moderat de Simona Gherghe.
Stelian, unul dintre foștii participanți ai show-ului Mireasa, a făcut primele declarații despre separarea de iubita sa, Ramona. Cei doi au apărut în sezonul 10 și păreau extrem de apropiați și foarte fericiți împreună.
Lucrurile au stat cu totul diferit după ce au părăsit emisiunea care i-a adus unul lângă celălalt. Bărbatul în vârstă de 24 de ani, originar din București, a explicat care a fost motivul pentru care a pus capăt relației de iubire.
Acesta susține că fosta parteneră i-a ascuns foarte multe în timpul filmărilor. Minciunile au ieșit la suprafață și nu au fost deloc pe placul fostului participant. Fostul concurent de la Antena 1 susține că s-a schimbat mult după show.
Mai mult, Stelian de la Mireasa, sezonul 10, a mai subliniat că a acceptat multe comportamente din partea Ramonei, deși nu a ținut cont niciodată de statutul social, latura economică a acesteia sau inteligență.
„Am apreciat la ea că am simțit-o aproape și pur și simplu am simțit să mă schimb. Am ieșit, am stat trei zile în București, am avut multe conversații în care mi-am dat seama de foarte multe lucruri.
Ea mi-a spus foarte multe lucruri pe care eu nu le-am știut din casă, nu mi-a spus foarte multe lucruri în casă, am simțit-o la un moment dat că nu a fost sinceră cu mine. Ulterior, am continuat să ținem legătura pe social media.
Ideea e că Ramona vă minte de vă sparge în foarte multe aspecte, puteți să credeți voi ce vreți. Motivele sunt multiple”, a spus Stelian de la Mireasa, într-un live de pe TikTok, conform spynews.ro.
Fostul concurent din sezonul 10 a păstrat legătura cu Ramona, pe rețelele sociale, dar fără a avea intenția de a ajunge la împăcare. Tânărul a mai dezvăluit că părinții l-au sfătuit să continue relația cu fosta iubită, dacă îl face fericit.
Cu toate acestea, a decis că este mai bine să o ia pe drumuri diferite. Stelian de la Mireasa a mai subliniat că are numeroase dovezi care îi susțin informațiile pe care le-a făcut publice despre fosta participantă de la Antena 1.